Banca Comercială Română (BCR) a înregistrat, în primul semestru al acestui an, un profit net de 126,8 milioane de euro, față de o pierdere aproape similară (125 de milioane de euro) în aceeași perioadă a anului trecut. În timp ce veniturile din comisioane au crescut cu aproape 3%, cheltuielile operaționale au scăzut cu peste 7%.
”Prima jumătate a anului ne-a confirmat faptul că scăderea costurilor de risc este calea către profitabilitate. În plus, remarcăm cu încântare efectele puternic pozitive ale programului de restructurare asupra performanței noastre operaționale. Capitalul actual al BCR și lichiditatea sunt o bază excelentă pentru a finanța, în continuare, oportunități de creștere generate de îmbunătățirea situației economice din România”, a declarat Bernd Mittermair, director financiar al BCR.
Costurile nete cu provizioanele de risc pentru credite și avansuri acordate clienților au scăzut semnificativ, cu 37,8%, totalizând 249 de milioane de euro, față de 401 milioane de euro în primul semestru al anului trecut. Banca pune această scădere pe seama unui flux mai redus de credite neperformante.
Cu toate acestea, tot banca spune că: ”Rata creditelor neperformante a crescut în continuare până la 29,2% din portofoliul total de credite, la 30 iunie 2013, datorită contragerii portofoliului de credite, în timp ce formarea creditelor neperformante s-a redus semnificativ atât în termeni absoluți, cât si relativi”.
Rata de acoperire a creditelor neperformante se situează la 61,6%, semnificativ superioară valorii de 53,7% din iunie 2012.
Una dintre evoluțiile care au contribuit semnificativ la creșterea profitului BCR a fost scăderea cheltuielilor operaționale, cu 7,3%, concomitent cu creșterea venitului net din comisioane, cu 3%. Astfel, concedierile făcute de bancă și închiderea unor sucursale, în primele șase luni ale acestui an, au făcut economii de 58,7 milioane de lei (13,3 milioane de euro) față de perioada similară a anului trecut.
Venitul net din comisioane a crescut în primul semestru al acestui an cu 2,9%, până la 74,2 milioane de euro, însemnând un plus de 2 milioane de euro. Asta în condițiile în care volumul creditelor a scăzut cu 4,3%, până la 11,4 miliarde de euro, față de 12 miliarde de euro, sold înregistrat la 31 decembrie 2012.
”Banca intenționează să se concentreze asupra creditării în lei, astfel încât să inverseze combinația de valute în cadrul portofoliului de credite pe termen mediu și lung și să-și folosească din plin capacitatea puternică de autofinanțare în lei”, a mai transmis banca.
Venitul net din dobânzi a crescut ușor, cu 0,9%, până la 1,44 miliarde de lei (328 de milioane de euro) în primul semestru din 2013, față de la 1,42 miliarde de lei (325 de milioane de euro) în primul semestru din 2012.
Sumele datorate clienților – compuse din depozite, dar și din dobânzile aferente – au scăzut cu 3,2%, la 8,2 miliarde de lei la 30 iunie 2013, față de 8,5 miliarde de lei la 31 decembrie 2012. Cu toate acestea, banca spune că depozitele clienților rămân principala sursă de finanțare, ”în timp ce banca se bucură de sprijinul susținut al băncii-mamă, precum și de surse diversificate de finanțare și acorduri de finanțare din programe ale Instituțiilor Financiare Internaționale”.
BCR și-a menținut poziția de lider de piață, în pofida scăderii activelor totale cu 4,9%, la valoarea de 69,7 miliarde de lei (15,6 miliarde de euro) la 31 martie 2012, față de 73 de miliarde de lei (16,4 miliarde de euro) la 31 decembrie 2012.
Creditul neguvernamental a scăzut cu 1,3% în iunie 2013 față de aceeași lună a anului trecut. Creditul în valută a suferit cea mai mare reducere, de 3,3%, în timp ce creditul în lei a crescut cu 2,2%, arată datele Băncii Naționale a României (BNR). Mai multe bănci au decis să-și reducă masiv cheltuielile, prin restructurări de personal, dar și prin închiderea unor sucursale.
Cosmina Croitoru