-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 2:35
No menu items!

Rețea internațională de pedofilie, desființată: 348 de persoane au fost arestate. Majoritatea filmelor reţelei erau produse în România şi Ucraina

spot_img

childabuse

Poliţia canadiană a anunţat joi că a desfiinţat o vastă reţea de pedofilie care a dus la arestarea a 348 de persoane în întreaga lume. În cadrul unei anchete lansate în 2010, poliţia a arestat un rezident al oraşului Toronto în mai, prezentat ca fiind liderul reţelei şi acuzat că a răspândit conţinut cu caracter pedofil.

Potrivit unui comunicat de presă al Poliției din Toronto, în urma anchetei care s-a desfăşurat în 50 de state, 348 de persoane au fost arestate în întreaga lume şi 346 de victime minore au fost „scoase din exploatarea sexuală”

Anchetat pentru 11 capete de acuzare, liderul rețelei – un canadian în vârstă de 42 de ani – avea un website pe care vindea şi difuza fotografii şi filme în care adulţi întreţineau acte sexuale cu copii.

Anchetatorii au confiscat şi un volum important de fişiere din calculatoarele societăţii suspectului cu un total de 46 de teraocteţi (terabytes). Cifra de afaceri a acestei societăţi era de peste patru milioane de dolari.

Poliţia a declarat că suspectul îi plătea pe adulţi pentru a filma scene de pedofilie înainte de a le comercializa pe site-ul său de Internet.

Poşta americană şi servicii de poliţie din diferite state precum Suedia, Spania sau Australia au fost implicate în anchetă.

Potrivit CNN, Joanna Beaven-Desjardins, inspector de poliţie în Toronto, a declarat că majoritatea filmelor realizate de compania cu sediul în Canada erau produse în România şi Ucraina. „Majoritatea au fost produse în Ucraina şi România”, a declarat Beaven-Desjardins, în cadrul conferinţei de presă, răspunzând întrebării unui jurnalist.

Detectivul Lisa Belanger, de la poliţia din Toronto, care lucrează la acest caz, a oferit mai multe detalii despre locurile unde erau turnate aceste filme. Ea susţine că majoritatea erau produse în apartamentele unor persoane, în curţi private şi în saune dubioase.

Poliţia suspectează că înregistrările video erau apoi trimise din Toronto – prin e-mail şi Internet – cumpărătorilor din lumea întreagă.

Autorităţile au primit primele informaţii despre compania Azov Films cu sediul în Toronto în 2005, afirmă Beaven-Desjardins, dar la momentul respectiv nu au fost formulate acuzaţii.

O versiune arhivată a site-ului companiei arată că aceasta vindea filme care prezentau copii nud. Site-ul pretindea că înregistrările video nu au conţinut sexual explicit şi că nudismul etalat este legal. Dar natura filmelor s-a schimbat, a adăugat Beavens-Desjardins, iar un raid a avut loc în 2011 la birourile companiei.

R.D.