5.3 C
București
vineri, 15 noiembrie 2024 - 11:51
No menu items!

Rețea de interceptări ilegale, destructurată

spot_img

Rețea de interceptări ilegale, destructurată

Mai mulți membri ai unei rețele care a vândut dispozitive tip „microfon spion” destinate ascultării ambientale au fost reținuți de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT).

Potrivit anchetatorilor, membrii grupului sunt suspectaţi că ar fi deţinut şi comecializat, fără drept, dispozitive tip „microfon spion” destinate ascultării ambientale şi programe informatice tip „spy”. „Aceste programe instalate disimulat pe telefoane mobile ţintă realizează accesul, fără drept, la telefonul mobil monitorizat, de la un alt terminal GSM, special configurat în acest sens, efectuându-se transfer neautorizat de date între cele două telefoane”, se precizează într-un comunicat de presă remis luni de DIICOT.

Pe 14 februarie, procurori ai Serviciului Teritorial Piteşti al DIICOT şi ofiţeri de poliţie judiciară au făcut nouă percheziţii domiciliare în Bucureşti, Ploieşti, Iaşi şi Brăila. Anchetatorii au găsit microfoane pentru înregistrarea comunicărilor ambientale, dispozitive de bruiere a comunicaţiilor, cărţi de joc cu microcipuri, echipamente electronice, dispozitive fabricate în scopul comiterii de infracţiuni privind jocurile de noroc, o masă de poker confecţionată în scopul trucării jocurilor de noroc, cerneluri speciale, imprimante, dispozitive destinate înregistrării audio-video disimulate în diverse obiecte, cum ar fi ceasuri şi pixuri, precum şi sumele de 50.000 de euro şi 28.000 de lei. De asemenea, au fost ridicate la percheziţii telefoane mobile care aveau instalate aplicaţii de monitorizare a comunicărilor.

„La locuinţa unuia dintre membrii grupării a fost identificat un laborator în care erau confecţionate sau adaptate dispozitive şi echipamente destinate interceptării şi înregistrării comunicărilor sau pentru comiterea de infracţiuni în domeniul jocurilor de noroc”, se mai arată în comunicatul DIICOT.

Membrii rețelei sunt acuzați de constituire a unui grup infracţional organizat, acces fără drept la un sistem informatic, transfer neautorizat de date dintr-un sistem informatic, vânzarea de dispozitive sau programe informatice, concepute sau adaptate în scopul săvârşirii de infracţiuni şi deţinerea fără drept de astfel de programe.

R.D.