1.7 C
București
joi, 19 decembrie 2024 - 8:27
No menu items!

Rețea de cămătari destructurată de DIICOT

spot_img

Procurorii DIICOT şi ofiţeri de poliţie judiciară au făcut marţi dimineaţa 12 percheziţii pe raza judeţelor Olt şi Teleorman, pentru destructurarea unui grup infracţional organizat, specializat în cămătărie, şantaj şi contrabandă cu ţigări. Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul IJJ OLT, Grupării Mobile de Jandarmi „Fraţii Buzeşti” Craiova şi SIR OLT. Conform DIICOT, gruparea este alcătuită din 10 persoane, cetăţeni români, sârbi şi bulgari. La locuinţele suspecţilor au fost descoperite mii de pachete de ţigări, peste 200.000 lei, precum şi două pistoale cu bile calibrul 9 mm, deţinute ilegal. Din cercetările efectuate a rezultat faptul că învinuiţii au constituit un grup infracţional organizat, având drept scop comercializarea ilegală a unor cantităţi însemnate de ţigări, provenind din Serbia. Învinuiţii acționau pe raza judeţelor Olt, Dolj şi Teleorman, obţinând beneficii financiare substanţiale din acte de şantaj şi cămătărie. Ei au împrumutat mai multe părţi vătămate cu diverse sume de bani, pentru care au solicitat dobânzi lunare de 20-50%. Pentru recuperarea sumelor de bani pretinse, membrii grupării, prin violenţă şi ameninţări, au obligat victimele să întocmească acte de vânzare cumpărare pentru diferite imobile, le-au deposedat de cărţile de identitate şi, cu sprijinul angajatului unui oficiu poştal, au încasat în mod direct alocaţiile, ajutoarele sociale, precum şi alte drepturi băneşti ce li se cuveneau victimelor. La sediul DIICOT – Biroul Teritorial Olt vor fi conduse 35 de persoane în vederea audierii, urmând ca după finalizarea audierilor să fie dispuse măsurile legale în cauză. D.M.