4.1 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 21:05
No menu items!

Reţeta dezastrului de la Romaero, în motivarea unui judecător

spot_img

Romaero SA a înregistrat în 2013 pierderi la producţie de 38 de ori mai mari decât atunci când a fost preluată de Constantin Dinischiotu

Dinischiotu Constantin 

Constantin Dinischiotu nu a încălcat doar regulile incompatibilităţilor, pentru care procurorii i-au interzis să mai lucreze la Romaero, ci şi reguli comerciale de bun simţ. Balanţele de cheltuieli şi venituri ale Romaero SA arată că, în mandatul lui Constantin Dinischiotu, compania de stat a vândut producţia la preţuri mult mai mici decât costurile, a cumpărat mărfuri cu adaosuri de peste 170% şi a dat comisioane grase firmei la care directorul fusese angajat.

Constantin Dinischiotu a fost pus sub acuzare pentru conflict de interese şi i s-a interzis să mai ocupe vreo funcţie la Romaero. Un control finaciare din 2013 a arătat clar motivele pentru care Romaero mergea de mai mulţi ani în pierdere, însă singurele măsuri împotriva conducerii companiei au fost luate de procurorii care l-au găsit incompatibil. Sursa Zilei nu a primit nici după 10 zile răspuns de la Ministerul Economiei despre condiţiile în care este exercitat managementul principalei companii din industria aeronautică românească, Dinischiotu ocupând la Romaero funcţii de conducere timp de 5 ani neîntrerupt. Mandatul lui Dinischiotu se încheia de drept în 2016.

Susa Zilei a intrat, în schimb, în posesia documentului care arată dimensiunea anchetei care-l vizează pe fostul director al Romaero. Este vorba despre motivarea judecătorului care a respins contestaţia lui Dinischiotu împotriva controlului judiciar – cea mai dură dintre măsurile puse de procurorii Parchetului Curţii de Apel Bucureşti fiind interdicţia de a mai ocupa funcţii în compania de stat.

Procurorii au început urmărirea penală împotriva lui Dinischiotu pentru conflict de interese întrucât a încheiat contracte cu GMT International 2000, firmă la care a fost director economic din 2007 până în 2009.

În cererea de ridicare a interdicţiei, Dinischiotu susţine că nu are cum să comită alte conflicte de interese, pentru că au trecut cei cinci ani în care avea interdicţie să colaboreze cu fostul angajator. Fostul manager susţine că a lucrat 31 de ani, în total, la Romaero şi că, prin colaborările încheiate, încerca să menţină fluxul comercial.

Nu era în defavoarea Romaero şi în crearea unui profit pentru administratorul societăţii SC GM&T International 2000 SRL sau pentru societate, ci un sprijin comercial pentru Romaero

Ofelia Bârsan
avocatul lui Constantin Dinischiotu

Detaliile expuse de parchet arată însă că strategia de management a lui Dinischiotu nu a încălcat doar legea privind incompatibilităţile, ci şi principii comerciale de bun simţ. În mandatul său, compania vindea foarte ieftin şi cumpăra foarte scump.

SC GMT  International 2000 încasa 10% din toate comenzile noi aduse către Romaero şi vindea către compania de stat materiale pentru reparaţiile şi întreţinerea de avioane la preţuri mai mari, chiar şi cu 173%.

Prin contractul cadru de vânzare-cumpărare ROMAERO SA se obliga să achiziţioneze de la SC GM T INTERNATIONAL 2000 SRL  materiale utilizate în activitatea de reparaţie şi întreţinere a avioanelor , fără a fi prevăzute cantităţile de materiale ce urmează a fi achiziţionate şi preţurile materialelor, aceste aspecte fiind stabilite ulterior, prin intermediul comenzilor transmise de către ROMAERO SA către SC GM T INTERNATIONAL 2000 SRL

Motivarea respingerii constestaţiei contra măsurii controlului judiciar

Din acest contract au rezultat 312 comenzi în valoare de 5,6 milioane de lei – achitate INTEGRAL de compania de stat. 182 dintre comenzi, valorând 592.462,33 USD, 1490 EURO şi 25.707,17 lei, au fost aprobate direct de Dinischiotu.

Aceleaşi nereguli au fost depistate în 2013 şi de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice – Administraţia Fiscală pentru Contribuabili mjlocii, însă primele măsuri împotriva lui Dinischitu au fost luate de procurorii care l-au găsit în incompatibilitate.

Judecătorul de drepturi şi libertăţi reţine potrivit actelor şi lucrărilor cauzei, că, din balanţele de verificare întocmite în cauză privind SC ROMAERO SA, rezultă că producţia şi vânzarea de produse finite, în perioada 2010-2013, s-a realizat în pierdere, întrucât costul produselor finite a fost întotdeauna mai mare decât venitul realizat din vânzarea acestor produse

Motivarea respingerii constestaţiei contra măsurii controlului judiciar

  • 2010 – pierdere de 2.442.392,98 lei
  • 2011 – pierdere de 34.987.300,27 lei
  • 2012 – pierdere de 46.371.540,61 lei
  • 2013 – pierdere de 75.212.641,88 lei

 

Din actele efectuate până în prezent în cauză rezultă faptul că aceste pierderi au fost determinate de modul fraudulos în care a fost gestionată activitatea societăţii, care s-a caracterizat atât prin încheierea unor contracte de achiziţie materiale la preţuri foarte mari, cum sunt achiziţiile efectuate de SC ROMAERO SA de la SC GM T INTERNATIONAL 2000 SRL, acest furnizor practicând un adaos comercial foarte mare, de până la 173 la sută, cât şi prin încheierea unor contracte de vânzare a unor produse la preţuri care erau mult sub costul de producţie

Motivarea respingerii constestaţiei contra măsurii controlului judiciar

Avocaţii lui Constantin Dinischiotu au constestat hotărârea judecătorului de drepturi şi libertăţi privind menţinerea controlului judiciar, în ciuda prevederilor Noului Cod de Procedură Penală care nu mai permite acest lucru.

Mihaela Chiper