2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 5:43
No menu items!

Reținut de DNA, șeful DNA Slobozia a fost suspendat din funcție. Înalta Curte a emis pe numele lui un mandat de arestare UPDATE

spot_img

Dumitru Cristudor, șeful DNA Slobozia, reținut pentru mită

UPDATE

Magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) au emis vineri pe numele șefului DNA Slobozia, Dumitru Cristudor, un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Şeful DNA Slobozia, Dumitru Cristudor, prezentat vineri Curții Supreme cu propunere de arestare preventivă pentru luare de mită şi favorizarea infractorului, a fost suspendat din funcţie de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM).

Hotărârea de suspendare din funcţie a şefului Serviciului Teritorial Slobozia al DNA, Dumitru Cristudor, a fost luată în şedinţa de vineri a Secţiei pentru procurori a CSM, după ce procurorii au pus în mişcare acţiunea penală împotriva acestuia, pentru luare de mită şi favorizarea infractorului.

Secţia pentru procurori a CSM a încuviinţat joi reţinerea şi arestarea preventivă a şefului DNA Slobozia, acuzat că a ajutat trei persoane să distrugă acte care puteau fi folosite ca probe într-un de evaziune fiscală instrumentat de autoritățile germane. Cristudor a primit, în schimb, materiale de construcţii în valoare de peste 5.300 de lei.

Cristudor a fost reţinut joi de procurorii DNA, care cer vineri arestarea preventivă a acestuia pentru 29 de zile.

În urma audierilor de joi, de la sediul central al DNA, procurorii au dispus şi măsura obligării de a nu părăsi ţara pentru o perioadă de 30 de zile în cazul Monicăi Andronache, acuzată de complicitate la luare de mită, complicitate la dare de mită şi favorizarea infractorului.

În acelaşi dosar este cercetat şi omul de afaceri Daniel Vasile Taifas, pentru dare de mită şi favorizarea infractorului.

R.D.

Foto Liviu Untaru