-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:47
No menu items!

Răzbunarea lui Putin. Important cercetător rus în domeniul rachetelor hipersonice, arestat pentru trădare

spot_img

Un important om de ştiinţă rus, specializat în zborul hipersonic, a fost arestat vineri sub suspiciunea de trădare, transmite presa rusă, citată de CNN.

Dr. Alexander Shiplyuk, director al Institutului de Mecanică Teoretică şi Aplicată al Academiei Ruse de Ştiinţe, filiala din Siberia, este al treilea om de ştiinţă rus care este arestat în această vară sub suspiciunea de trădare.

Directorul ştiinţific al institutului, Vasili Fomin, a declarat agenţiei de ştiri ruse TASS că Shiplyuk a fost trimis la centrul de arest preventiv Lefortovo din Moscova.

Reţinerea sa vine după arestarea pe 27 iunie a cercetătorului şef al institutului, Anatoli Maslov, care este suspectat de transfer de date secrete de stat legate de rachete hipersonice.

Pe 30 iunie, Tribunalul Districtual din Novosibirsk a arestat un alt om de ştiinţă, Dmitri Kolker, sub acuzaţia de trădare de stat pentru că ar fi colaborat cu serviciile de securitate ale Chinei, a informat Reuters.

Kolker a fost diagnosticat apoi cu cancer în stadiul patru și a murit în timp ce era transferat din centrul de arest preventiv.

Raluca Dan