-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 3:00
No menu items!

RĂZBOIUL DIN SIRIA: Impresionanta poveste a copilului care vrea să-și reconstruiască orașul / VIDEO

spot_img

În vârstă de doar 13 ani, Mohammed nu vrea să fugă din Siria, spre deosebire de mulți conaționali ai lui. Visează doar să crească ca să devină arhitect și să-și reconstruiască orașul natal – Alep, relatează channel4.com.

După patru ani de război și visând în fiecare zi la libertate, Mohammed Qutaish nu a renunțat încă la speranța unui viitor mai bun – chiar dacă realitatea trăită în Alep este mai rea decât un coșmar.

Considerat cândva un oraș al comorilor culturale și arhitecturale, Alep este cunoscut acum, pe plan internațional, drept cel mai periculos oraș din lume, în condițiile în care bombardamentele, focurile de armă și moartea fac parte din viața de zi cu zi.

Dar, unii dintre locuitorii urbei, precum tânărul Mohammed, încă mai speră. Drumul spre libertate este încă al său, al tuturor, scopul final.

Mohammed a fost încântat să le arate reporterilor „Channel 4” macheta pe care a petrecut multe ore să o facă, cu dragoste, pentru orașul lui.

“Iar eu am vrut să filmez povestea lui Mohamed, tocmai pentru că demonstrează că speranța dăinuie chiar și printre ruine, în Alep. Să găsești, în mijlocul acestui dezastru, un băiat atât de hotărât că viitorul poate fi reconstruit a fost ceva care m-a inspirat enorm, atât ca regizor, cât și ca sirian”, a explicat autorul reportajului.