-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:04
No menu items!

RĂZBOIUL DIN POLIȚIA CAPITALEI. Șeful Poliției din Centrul Vechi: Au greșit să plătească! Dar care a fost temeiul legal al filajului?

spot_img

Comisarul Cristian Ghica, șeful Secției de poliție din Centrul Vechi, susține că este o greșeală faptul că patru procurori și Radu Gavriș, adjunctul șefului Poliției Capitalei, se aflau într-un spațiu închis în condițiile actuale, dar ridică problema „temeiului legal al filajului”, afirmând că supravegherea video, audio sau prin fotografiere se poate face doar în baza unui mandat de supraveghere dat de un judecător. Ghica acuză Poliția de comunicare mincinoasă. 

Radiografia unei mârșăvii…contravenționale (ca să parafrazez un actual politician care a „uitat” odată cu noua calitate ce înseamnă ca cineva, niste gunoaie, să își bată joc de munca de o viață a unui om).
 
Ceea ce vedeți de două zile se rezumă la Gavriș, o bere, Hanul lui Manuc și patru procurori. În treacăt fie spus, cei cinci sunt prieteni, oameni care au multe nopți nedormite pentru a-i prinde pe cei care ucid, adică pe cei mai răi dintre noi. Dar au băut o bere, tot ce au făcut bun nu mai contează…
 
Să fie clar de la început: este o greșeală faptul că se aflau într-un spațiu închis în condițiile actuale. Nu le ia nimeni apărarea, dacă au gresit trebuie să plătească pentru nerespectarea unor prevederi legale.
DAR…
 
Care a fost temeiul legal al filajului? DIPI, DOS, „filajul” lui Șchiopu de la SIC DGPMB (SIC care nici în prezent nu se ocupa de cele aproape 500 de înșelăciuni cu același mod de operare din București), au ieșit la plimbare în mod spontan în același loc? Sau au fost trimiși?
 
De către cine? De ce? Urmărirea fără drept a unei persoane este infracțiune. Supravegherea video, audio sau prin fotografiere se poate face numai in baza unui mandat de supraveghere dat de un judecator. Aveau toți fotografii ăștia de ocazie un mandat sau au executat orbește un ordin ilegal?
 
Aveau cumva structurile de filaj vreo solicitare în dosare penale și au amânat punerea în executare pentru că erau ocupați cu halba lui Gavriș? Da, aveau! Sunt infractori care au mai stat câteva zile printre noi doar pentru că Despescu, Mirițescu, Berechet și Șchiopu au încercat să își securizeze funcțiile.
 
Comunicatele de presa ale Poliției sunt infecte, la fel ca cei care le-au dat cu intenția clară de a denigra, de a aruncă din mizeria în care se scaldă, asupra unor oameni nepătați.
Iar esența aici este cuvântul „oameni”. Oamenii greșesc. Daca ar da cu pietre numai cei de o puritate absoluta, ați vedea că nu va zbura nicio pietricică.
 
Revin și subliniez pentru nași, fini, bărbuți, ciocani, drăgani, andrei, gabrieli și alți cataratori pe cadavre: au greșit, sa plătească!
 
Dar să plătească și cei care au săvârșit infractiunea de hartuire și abuz în serviciu, folosind niste structuri ale poliției, in mod ilegal (și abject) pentru a-si asigura o poziție mai bună în vederea viitoarelor numiri.
 
Dacă legea ar fi lege, am avea 5 amenzi colectate la bugetul de stat și alti 5-6 așa-zisi polițiști la pușcărie.
 
PS Comunicatul Parchetului este absolut impecabil și este exact sinteza a ceea ce s-a întâmplat. Poliția a comunicat o mizerie, ca de obicei…”, arată comisarul Cristian Ghica într-o postare pe Facebook. 
 
Parchetul de pe lângă Tribunalul București acuză difuzarea de imagini „cu conţinut selectiv” de la acţiunea poliţiei
 

Parchetul de pe lângă Tribunalul București a precizat că patru procurori au fost într-un local din Centrul Vechi, împreună cu un ofiţer din cadrul Poliţiei Capitalei, fără a avea vreo legătură cu ceilalţi clienţi ai localului. În plus, oficialii Parchetului acuză difuzarea de imagini „cu conţinut selectiv” de la acţiunea poliţiei, de natură să creeze publicului impresia eronată că procurorii au participat la o petrecere privată”, se precizează într-un comunicat de presă al instituției, transmis sâmbătă seara.

În urma verificărilor efectuate la nivelul unităţii noastre a rezultat că, în realitate, patru procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti se aflau în localul din Centrul Vechi al municipiului Bucureşti, împreună cu un ofiţer din cadrul Poliţiei Capitalei, fără a avea vreo legătură cu ceilalţi clienţi ai localului, spaţiul respectiv fiind deschis publicului în acel moment. În aceste împrejurări, în jurul orelor 19:00, aceştia au fost legitimaţi de către lucrători din cadrul Poliţiei Sectorului 3, care efectuau un control la acel local, fără a li se comunica la momentul respectiv aplicarea vreunei sancţiuni contravenţionale”, se mai arăta în comunicat.

Ofițerul din cadrul Poliției Capitalei este Radu Gavriș, adjunctul instituției care, potrivit unui comunicat al Poliției Române, este cercetat disciplinar în acest moment, pentru „ieșirea” la restaurantul din Centrul Vechi, alături de cei patru procurori.