1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 22:17
No menu items!

Război în Israel. Patriarhia Română oprește pelerinajele

spot_img

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a anunțat că nu vor mai pleca pelerini spre Israel. Pelerinajele programate se opresc temporar.

„În perioada următoare nu vor mai pleca pelerini spre Israel. Orice pelerinaj programat se va amâna”, a transmis Bănescu.

Acesta a precizat că Patriarhia Română a ținut și ține constant legătura cu ambasada română din Tel Aviv, care a comunicat prompt și foarte coerent situatia.

„Toți pelerinii români sunt momentan în siguranță, nu au fost incidente, o parte s-au întors astăzi, restul urmând să revină foarte curând, în grupuri organizate, în funcție de ritmul permisiunilor oferite zborurilor în acest context controlat doar de forțele de apărare ale Israelului”, a menționat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei.

Referitor la numărul de pelerini care s-au întors în România, Vasile Bănescu a precizat că doar 250 de pelerini din cei aproape 800 aflați în Israel au călătorit cu agenția Patriarhiei.

„Nu cunosc numărul grupurilor în care sunt împărțiți cei aproape 800 de pelerini. Doar 250 dintre aceștia au călătorit cu agenția Basilica a Patriarhiei. Ceilalți, cu alte agenții din țară, la care nu am acces. Dintre cei 250, 200 s-au întors azi dimineață, restul de 50 urmând să se întoarcă în această seară cu o cursă Tarom”, a spus Vasile Bănescu.

92 de români au ajuns din Israel în Iordania 

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a transmis, duminică, că gestionează situaţia unui grup de 92 de români care au ajuns din Israel în Iordania şi că se fac demersuri pentru a se găsi modalităţi de repatriere a lor, prin curse aeriene operate de diferite companii.

”În contextul escaladării situaţiei de securitate din Israel şi Fâşia Gaza, urmare a demersurilor Celulei de Criză, convocată la data de 7 octombrie a.c. de către ministrul afacerilor externe, care activează în regim de permanenţă 24/7, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că, în coordonare cu Ambasada României la Tel Aviv şi Ambasada României la Amman, gestionează situaţia unui grup de 92 de cetăţeni români ajunşi pe teritoriul Iordaniei din Israel, care au solicitat sprijin pentru repatriere în contextul deteriorării situaţiei de securitate din statul Israel şi Fâşia Gaza. Celula de Criză MAE, împreună cu Ambasada României la Amman, face demersuri pentru identificarea unor posibilităţi optime de repatriere pentru aceştia prin curse operate de diferite companii aeriene care operează zboruri către România”, a precizat MAE.

Totodată, o echipă consulară mobilă din cadrul Centralei MAE se va deplasa la Tel Aviv pentru a sprijini activitatea Ambasadei României la Tel Aviv şi a Oficiului de reprezentare al României la Ramallah.

Ministerul Afacerilor Externe reiterează recomandările adresate cetăţenilor români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Statul Israel, disponibile aici.

Cetăţenii români se pot adresa Ambasadei României la Amman şi îşi pot anunţa prezenţa în regiune, comunicând astfel datele de identificare şi propriile coordonate la adresa de e-mail [email protected] şi la numărul de telefon de permanenţă al Ambasadei României la Amman: +962 796 017 203.

                                                                                                              Adina Silav