-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 10:23
No menu items!

RATB vrea din nou majorarea prețurilor

spot_img

În plus, conducerea regiei vrea să acorde gratuitate doar pensionarilor cu venituri de până în 1.500 de lei

ratb

Regia Autonomă de Transport Bucureşti (RATB) cere Consiliului General al Capitalei să aprobe majorarea tarifelor pentru transportul în comun, de la 1,3 la 2 lei călătoria şi de la 50 la 75 de lei abonamentul lunar, dar şi acordarea gratuităţii doar pentru pensionarii a căror pensie nu depăşeşte 1.500 de lei.

Potrivit MEDIAFAX, conducerea RATB a trimis o scrisoare Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB) în care arată că pe 20 iulie „a luat la cunoştinţă de măsura ANAF referitoare la indisponibilizarea sumelor existente, precum şi a celor viitoare provenite din încasări zilnice în conturile în lei şi/sau valută ale regiei, deschise la unităţi bancare, până la concurenţa sumei de 84.868.460 de lei, reprezentând dobânzi şi penalităţi aferente TVA aflată în litigiu”.

Pentru creşterea veniturilor regiei şi asigurarea surselor financiare necesare achitării lunare a obligaţiilor eşalonate de către ANAF, RATB cere CGMB să aprobe proiectul de hotărâre privind aprobarea politicii tarifare actualizate a regiei, a normelor privind desfăşurarea transportului în comun în mijloacele de transport şi a modului de sancţionare a abaterilor săvârşite.

RATB mai cere CGMB aprobarea unui proiect de hotărâre pentru acordarea de gratuitate la transportul cu mijloacele de transport ale RATB pensionarilor cu nivelul pensiei inferior unei limite, în anumite intervale orare, pe baza cardurilor de transport electronice, dar şi a unui proiect privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pentru anul 2015.

Astfel, RATB propune noi tarife pentru călătoriile cu mijloacele de transport în comun, costul pentru o singură călătorie urmând să fie de doi lei, un abonament lunar pe o linie – 45 de lei, pe două linii – 55 de lei, un abonament general pe toate liniile urbane – 75 de lei, iar un abonament general urban plus expres, adică pe toate liniile urbane şi expres – 180 lei.

Preţurile abonamentelor lunare nominale reduse ar urma să fie de 22,50 lei pentru o singură linie, 27,50 lei pentru două linii, şi 37,50 pentru abonamentul pe toate liniile urbane.

Pentru cursele expres costul a două călătorii va fi de 10 lei, pentru 10 călătorii ar urma să se plătească 40 de lei, iar un abonament lunar ar costa 120 de lei.

De asemenea, un abonament nenominal pentru o zi ar trebui să coste 12 lei, un abonament nominal pentru 7 zile – 25 de lei, iar un abonament nominal pentru 15 zile – 40 de lei.

RATB mai propune şi o suprataxă pentru nevalidarea abonamentului de 10 lei, iar pentru călătoria cu mijloacele de transport fără achiziţionarea unui titlu de transport valabil, suprataxa ar urma să ajungă la 100 de lei.

În proiectul de hotărâre propus de RATB se mai arată că abaterile de la dispoziţiile dcoumentului vor fi contravenţii şi se vor sancţiona cu amendă de la 200 de lei la 500 de lei, cu excepţia cazului în care utilizatorul serviciului de transport public călătoreşte fără a valida titlul de transport tip abonament (inclusiv abonament destinat persoanelor care beneficiază de gratuitate), pentru care se aplică o amendă mai mică.