-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:46
No menu items!

Rata șomajului a stagnat la 4,6% în luna mai

spot_img

Rata şomajului în luna mai a acestui an a stagnat la 4,6%, date ajustate sezonier, acelaşi nivel cu cel înregistrat în luna precedentă, arată datele transmise luni de Institutul Naţional de Statistică, potrivit news.ro.

În luna aprilie, rata şomajului a crescut cu 0,2 puncte procentuale, până la 4,6%, date ajustate sezonier, faţă de cea înregistrată în luna precedentă.

În mai, numărul şomerilor a crescut uşor faţă de luna precedentă. ”Numărul şomerilor (în vârstă de 15-74 ani), estimat pentru luna mai a anului 2018 a fost de 413.000 persoane, în creştere faţă de luna precedentă (411.000 persoane), dar în scădere faţă de aceeaşi lună a anului anterior (470.000 persoane)”, se arată în comunicat.

Pe sexe, rata şomajului la bărbaţi a depăşit-o cu 0,9 puncte procentuale pe cea a femeilor (valorile respective fiind 5% în cazul persoanelor de sex masculin şi 4,1% în cazul celor de sex feminin). Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata şomajului a fost estimată la 3,7% pentru luna mai 2018 (4,1% în cazul bărbaţilor şi 3,2% în cel al femeilor).

Numărul şomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezenta 74,6% din numărul total al şomerilor estimat pentru luna mai 2018.

Alex Militaru