6.1 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 21:42
No menu items!

Rata de absorbție a fondurilor europene a ajuns la 19%

spot_img

 Rata de absorbție a fondurilor europene a ajuns la 19%

Rata de absorbţie curentă a fondurilor europene a ajuns la peste 19% la data de 5 iulie, ca urmare a solicitării de noi rambursări de fonduri Comisiei Europene, potrivit unui comunicat transmis duminică de Ministerul Fondurilor Europene.

Săptamâna trecută, România a transmis Comisiei Europene documentele pentru rambursarea a înca 135 milioane de euro prin intermediul Programului Operaţional Sectorial Transport (POS Transport). Astfel, valoarea totală a fondurilor solicitate Comisiei pentru rambursare prin intermediul POS Transport este de peste 655 milioane de euro.

“Succesul înregistrat de Guvernului Romaniei în a debloca recent al treilea program presuspendat de către Comisia Europeană în trecut, Programul Operaţional Sectorial Transport, are efectul scontat asupra absorbţiei fondurilor europene. Suma solicitată pentru a fi rambursată prin intermediul celor şapte programe operaţionale ajunge astfel la aproximativ 3,7 miliarde de euro în prezent, un avans substanţial care ne ajută să acoperim riscul de dezangajare automată a fondurilor europene”, a declarat ministrul Eugen Teodorovici.

La începutul lunii februarie 2013, Comisia Europeană a decis reluarea plăţilor pentru Programul Operaţional Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU), iar rata de absorbţie curenta a ajuns la 16,62% în prezent pe acest program.

La sfârşitul lunii aprilie 2013, Comisia a reluat plăţile pentru Programul Operaţional Regional, iar rata de absorbţie curentă la nivelul acestui program a ajuns la aproape 33% în prezent.

Suma rambursată României de către Comisia Europeană este în valoare de aproximativ 3 miliarde de euro în prezent, ceea ce reprezintă 15,30% din fondurile structurale alocate de Uniunea Europeană pentru perioada 2007-2013.

S.Z.