1.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 12:51
No menu items!

Rata de absorbție a fondurilor europene a ajuns la 25%

spot_img

fonduri_europene

Premierul Victor Ponta speră ca România să transmită Comisiei Europene cât mai multe cereri de rambursare pe programele europene, în contextul în care rata de absorbţie a ajuns la 25%.

”Vestea bună este că s-a confirmat de către Comisie gradul de absorbţie a fondurilor europene la 25%, însă îmi doresc ca până la sfârşitul anului să continuăm transmiterea de cereri de rambursare. Să sperăm că va avea Comisia bani să ne restituie tot ceea ce trimitem”, a declarat Ponta.

Potrivit premierului, la POS CCE s-au rambursat deja 200 de milioane de euro. ”Vreau să se continue activitatea AM-ului (autorităţii de management – n.r.) şi a organismelor intermediare. La Transporturi, de când e deblocat acum, sper să se transmită cât mai multe cereri şi să folosim această zonă în care am avut un succes care, sigur, pe unii îi mai deranjează, dar eu cred că e unul din lucrurile cele mai importante”, a precizat Ponta.

Valoarea fondurilor structurale şi de coeziune returnate României în acest an de către Comisia Europeană a ajuns la aproximativ 2,4 miliarde de euro la data de 22 octombrie, a anunţat joi Ministerul Fondurilor Europene, suma fiind aproape egală cu cea din perioada ianuarie-decembrie 2012.

C.C.