-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 7:58
No menu items!

Răsturnare de situație în Parlament în cazul plății defalcate a TVA (split payment)

spot_img

Răsturnare de situație în Parlament în cazul controversatei propuneri legislative privind plata defalcată a TVA (split payment) initiate de Guvernul României, respective de ministrul finanțelor, Ionuț Mișa.

Senatorii din Comisia de Buget-Finanţe au adoptat, marţi, proiectul legii de aprobare a Ordonanţei 23/2017 privind plata defalcată a TVA, cu amendamentul că măsura se va aplica obligatoriu numai de către companiile care au relaţii comerciale cu statul, celelalte companii urmând să o aplice opţional.

Astfel, doar societăţile comerciale înregistrate ca plătitoare de TVA şi care au relaţii contractuale cu statul vor fi obligate să spliteze plata TVA, indiferent de ponderea respectivelor contracte publice în cifra de afaceri, celelalte companii – care nu au relaţii contractuale cu statul – fiind lăsate să aplice opţional măsura.

Pe traseul de avizare, proiectul adoptat de senatorii din Comisia de Buget-Finanţe urmează să fie dezbătut în plenul Senatului, apoi să fie trimis la Camera Deputaţilor, care este cameră decizională.

Eugen Teodorovici, preşedintele Comisiei şi iniţiator al amendamentului, a declarat că merge pe ideea „să fie obligatoriu numai pentru firmele care au relaţii cu statul, apoi pentru restul să fie opţională această măsură, cu sau fără un termen anume. Dacă măsura este bună, celelalte firme se vor înghesui să o aplice”.

Votul senatorilor a fost dat după o dezbatere mai amplă, la care au participat reprezentanţi ai mediului de afaceri, consultanţilor fiscali şi ai băncilor, care au adus o serie de argumente pentru a respinge măsura plăţii defalcate a TVA.

Reprezentantul Coaliţiei pentru Dezvoltarea României (CDR) a anunţat rezultatele unui sondaj realizat în rândurile membrilor acestei organizaţii, potrivit cărora 98% se opun măsurii „split TVA”. CDR solicită, în consecinţă, aplicarea strict opţională a plăţii defalcate a TVA sau prelungirea perioadei de opţionalitate cu 12-18 luni faţă de termenul prevăzut în Ordonanţă (1 ianuarie 2018). „Am primit reacţii de la companii nerezidente care ne-au spus că vor închide orice afacere din România dacă statul va menţine această măsură”, a avertizat reprezentantul CDR.

La rândul său, reprezentantul Consiliului Naţional al IMM-urilor a atras atenţia că „penalizarea cu 50% a celor care greşesc în raportarea către ANAF transformă cota de TVA din 19% în 38% – ne sufocăm şi noi, vă sufocaţi şi voi”.

Consultantul fiscal Gabriel Biriş a amintit că „în numele luptei împotriva evaziunii fiscale, companiile au suportat, în ultimii ani, tot felul de experienţe fiscale, începând cu Registrul Operatorilor Intracomunitari, continuând cu formularul 088 şi desfiinţarea a mii de conturi de TVA”. Biriş a propus ca „dacă nu se mai poate ca această măsură cu plata defalcată a TVA să fie întoarsă, măcar să fie opţională”, precizând că statul ar trebui să adopte metode mult mai eficiente de luptă cu evaziunea, cum ar fi e-factura, AMEF (sistemul caselor de marcat cu memorie electronică) şi mai ales taxarea inversă”.

Valeriu Motoc