1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:10
No menu items!

Răspunsul ministrului Educației pentru profesorii care intră în grevă: Nu cred că ar trebui pus în pericol anul școlar

spot_img

Ligia Deca a declarat, marți, că va invita reprezentanţii federaţiilor sindicale pentru a începe discuţiile pentru contractul colectiv de muncă. Anunțul ministrului Educației vine la câteva ore după ce federațiile sindicale au transmis că vor declanșa greva națională pe 22 mai, pe termen nelimitat.

Ministrul Deca a precizat că a semnat astăzi ordinul privind componența echipei de negociere a contractului colectiv de muncă.

Întrebată de jurnaliști pe holul Senatului, dacă s-ar putea ajunge la înghețarea anului școlar, Ligia Deca a spus: “sunt convinsă că se vor găsi soluții punctual. Nu cred că ar trebui pusă în pericol în niciun fel structura anului școlar sau procesul educațional”.

“În aceste grile pe care le-am şi transmis Ministerului Muncii, am plecat de la principiul că întreaga grilă din învăţământ pleacă de la nivelul salariului mediu pe economie. Asta înseamnă, per ansamblu, o creştere în medie de 60 la sută pentru cadrele didactice, cu o reaşezare a anumitor poziţii. De exemplu, directorii de şcoală să aibă un salariu motivant, corespunzător cu responsabilităţile pe care şi le asumă şi cu rolul lor hotărâtor în succesul procesului educaţional. Plecând de la aceste principii, sigur că pe fiecare funcţie didactică şi grad putem să găsim salariul motivant. Din punctul nostru de vedere, aceasta este soluţia. Sigur că înţelegem că pot fi constrângeri bugetare, de aceea am şi spus că suntem gata să ne aşezăm la masa dialogului cu celelalte ministere care au un cuvânt de spus: Ministerul Muncii, Ministerul Finanţelor şi, sigur, cu federaţiile sindicale”, a spus Ligia Deca, întrebată ce salariu crede că ar trebui să aibă un profesor pentru a putea fi motivat.

Reprezentanţii federaţiilor sindicale din Educaţie au anunţat, marţi, că vor declanşa greva generală din 22 mai. Ea va fi precedată de o grevă de avertisment, miercuri, între orele 11.00 şi 13.00.

                                                                                                                Adina Silav