-1 C
București
vineri, 20 decembrie 2024 - 7:14
No menu items!

Rareș Bogdan îl susține pe Cristi Danileț, judecătorul exclus din magistratură

spot_img

Prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan critică decizia CSM prin care judecătorul Cristi Danileț a fost exclus din magistratură pentru postările pe TikTok.

„Keep walking, Cristi Danileț!

Excluderea judecătorului Cristi Danileț, un luptător neobosit pentru independența justiției, din magistratură, reprezintă o palmă peste față dată tuturor celor care militează pentru libertate și stat de drept.

Cum se simt mii de magistrați onești când unul dinte ei plătește pentru curajul de a fi liber?

Reforma din sânul magistraturii, datoria mai presus de orice, educația civică a elevilor și dezideratul unei justiții oarbe, deci drepte sunt cauze asumate de Cristi Danileț și datorii ale oricărui profesionist aflat în slujba dreptății.

Motivul excluderii lui Cristi Danileț din magistratură este o rușine.

Ce este mai nociv pentru imaginea acestei bresle, un judecător care se bucură, care are suflet de copil, suflet curat, un judecător uman, sau omorârea Dosarelor Revoluției și Mineriadei?

Ce este mai nociv pentru roba de magistrat, un om care alege libertatea de conștiință sau o slugă?”, a scris Rareș Bogdan pe Facebook.

Judecătorul Cristi Danileț, de la Tribunalul Cluj, a fost sancționat, luni, de Secția pentru judecători a CSM în materie disciplinară, cu excluderea din magistratură, pentru postările sale de pe contul de TikTok. Sancțiunea poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție.

M. Nedelcu