-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 3:37
No menu items!

Rareș Bogdan i-a luat la rând. Ce spune despre Vlad Voiculescu, Andreea Moldovan, Nicușor Dan și Raed Arafat

spot_img

Prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, a adus un val de critici la adresa ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu, a secretarului de stat Andreea Moldovan și la adresa lui Raed Arafat,șeful DSU, susținând că trebuie făcută o analiză a situației de la Spitalul Foișor și apoi „să fie stabiliți vinovații”.

„În momentul ăsta nu discutăm despre demiteri, discutăm despre un lanț al vinovățiilor care trebuie să ne fie pus la dispoziție, nouă și opiniei publice”, a declarat Rareș Bogdan.

Vlad Voiculescu a fost criticat pentru că a organizat o conferință de presă în momentul în care premierul Florin Cîțu avea programată o altă declarație de presă, și pe de altă parte, spune Rareș Bogdan, tot el se plânge că este în atenția publică. În privința unei eventuale demiteri, fostul jurnalist susține că acest atribut este al premierului, care „se bucură” de sprijinul PNL și al președintelui Klaus Iohannis.

Rareș Bogdan a mai spus că secretarul de stat al ministrului Sănătății, Andreea Moldovan, ar fi bine să iasă mai puțin în spațiul public, pentru că nu este treaba ei să comunice măsurile.

În opinia prim-vicepreședintelui PNL, a fost „o greșeală” aducerea lui Raed Arafat la ședința PNL de săptămânile trecute.

„Raed Arafat e ușor tensionat, e ușor obosit, nu ar fi rău să mai exerseze empatia și emoția, pentru că nu suntem roboți”, a declarat Rareș Bogdan.

„Vom afla astăzi cine, de la managerul Stoica, la ministrul Voiculescu, de la doamna Moldovan, care poate vorbeşte mai puţin se ocupă mai mult de minister şi nu de spaţiul public, că nu e treaba dânsei să dea explicaţii, e treaba liderilor politici şi a purtătorilor de cuvânt, de la domnul Arafat, (…) cred că putea să prevadă situaţia care a apărut de la Foişor, de la Nicuşor Dan, care trebuie să ştim ce a corespondat cu managerul Stoica începând din 2 aprilie, de la faptul că domnul Stoica, care este un excepţional medic, cu experienţa necesară, trebuie să înţeleagă că nu este managerul unui spital privat, ci este managerul unui spital public”, a mai spus Rareş Bogdan.