Comisia Europeană a publicat miercuri cea de a patra ediţie a raportului anual privind statul de drept, în care analizează situaţia din fiecare stat membru, inclusiv din România. În cazul României, raportul conține critici pe toată linia și constată că încă mai există unele probleme în sistemul judiciar, deşi unele îmbunătăţiri sunt evidente, percepţia corupţiei în sistemul public rămâne la un nivel ridicat, în timp ce independenţa presei este pusă serios sub semnul întrebării.
Raportul vizează patru capitole mari: reformele din sistemele naţionale de justiţie, cadrul anticorupţie, libertatea şi pluralismul mass-mediei şi alte mecanisme de control şi echilibru instituţional.
Reformele din România în domeniul justiţiei şi anticorupţiei au fost urmărite de Comisia Europeană prin Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV), este subliniat în document. „De atunci, acestea sunt monitorizate exclusiv în cadrul mai larg al evaluării anuale a statului de drept în fiecare stat membru. La 28 iunie 2023, preşedintele Klaus Iohannis a informat Comisia Europeană printr-o scrisoare despre măsurile luate de România pentru a îndeplini ultimele angajamente care mai rămăseseră de îndeplinit şi care erau menţionate în concluziile raportului MCV din 2022, precum şi măsurile suplimentare luate pentru a continua să menţină respectarea statului de drept”, se arată în preambulul raportului din 2023 pentru România.
Referitor la sistemul de justiţie, raportul arată că modificările aduse regimurilor de răspundere civilă şi disciplinară consolidează independenţa sistemului judiciar, dar unele cazuri de sancţiuni disciplinare în ceea ce priveşte anumiţi magistraţi continuă să ridice motive de îngrijorare.
De asemenea, în ciuda eforturilor continue de îmbunătăţire a situaţiei, deficitul tot mai mare de magistraţi generează preocupări serioase, deoarece ar putea avea în timp un impact asupra calităţii şi eficienţei sistemului judiciar.
Nu au existat evoluţii în ceea ce priveşte impactul măsurilor luate pentru a aborda problema duratei excesive a procedurilor civile şi penale în urma hotărârilor judecătoreşti definitive ale Curţii Europene a Drepturilor Omului, mai arată raportul.
În ceea ce priveşte corupţia, percepţia experţilor şi a directorilor de companii este că nivelul corupţiei în sectorul public rămâne ridicat. În Indicele de percepţie a corupţiei 2022 realizat de Transparency International, România obţine un scor de 46/100 şi se situează pe locul 25 în Uniunea Europeană şi pe locul 63 la nivel global.
Reforma Codurilor penal şi de procedură penală din România a fost adoptată, dar Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului pentru a clarifica termenul de prescripţie s-a lovit de răspunsul legislativ întârziat şi a dus la închiderea unor cazuri de corupţie şi la anularea de condamnări, arată raportul CE. De asemenea, procesele de corupţie au fost amânate din cauza reorganizării judiciare, ceea ce riscă întârzieri şi chiar atingerea termenului de prescripţie, avertizează documentul.
Aplicarea regulilor privind activitatea de lobby pentru membrii guvernului rămâne în continuare de îmbunătăţit. Nu s-a înregistrat încă niciun progres în ceea ce priveşte introducerea unor norme privind activitatea de lobby pentru membrii Parlamentului, menţionează raportul.
La capitolul mass-media, experţii CE au ajuns la concluzia că nu s-au înregistrat schimbări semnificative în ceea ce priveşte punerea în aplicare a cadrului juridic privind transparenţa proprietăţii presei.
De asemenea, nu s-a înregistrat niciun progres în ceea ce priveşte recomandarea din 2022 de a consolida conducerea independentă şi independenţa editorială a serviciilor publice de media.
Finanţarea mijloacelor de informare în masă, în special a celor audiovizuale, de către partidele politice nu are transparenţă.
De asemenea, nu s-au înregistrat îmbunătăţiri semnificative ale cadrului juridic privind accesul la la informaţii.
Situaţia în ceea ce priveşte ameninţările, cazurile de hărţuire şi violenţa împotriva jurnaliştilor rămâne o problemă, constată raportul.
În ceea ce priveşte capitolul legat de alte mecanisme de control şi echilibru instituţional, Comisia Europeană notează că există noi instrumente ce vizează îmbunătăţirea transparenţei şi a calităţii procesului de luare a deciziilor şi adoptare a legislaţiei, dar constată că utilizarea ordonanţelor guvernamentale de urgenţă (OUG) a crescut.
Până în prezent, nu s-au înregistrat progrese în ceea ce priveşte asigurarea unor consultări publice eficiente, dar autorităţile şi-au luat angajamente în vederea îmbunătăţirii acestor procese, menţionează raportul.
Nu s-a înregistrat niciun progres în ceea ce priveşte obţinerea acreditării pentru un Birou Naţional pentru Drepturile Omului, mai constată documentul.
Deşi au fost raportate îmbunătăţiri ale cadrului juridic, organizaţiile societăţii civile continuă să se confrunte cu provocări juridice şi financiare, se arată în raportul pe 2023 privind situaţia statului de drept în România.
Vera Jurova: „Comisia Europeană informează Consiliul şi Parlamentul în legătură cu intenţia de a închide MCV pentru România şi Bulgaria”
Comisia Europeană informează Consiliul şi Parlamentul European în legătură cu intenţia de a închide Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) pentru România şi Bulgaria, care va fi înlocuit de raportul anual privind statul de drept, a anunţat miercuri, într-o conferinţă de presă la Bruxelles, comisarul european pentru valori şi transparenţă, Vera Jourova, care şi-a exprimat convingerea că acest lucru se va întâmpla în acest an.
„În ultimul raport MCV privind Bulgaria, din 2019, şi România, din 2022, Comisia a concluzionat deja că Bulgaria şi România au făcut suficiente progrese în îndeplinirea angajamentelor la momentul aderării la UE şi că toate condiţionalităţile din MCV au fost îndeplinite satisfăcător. Pentru a închide oficial MCV, ceea ce intenţionăm să facem, Comisia va adopta o decizie de revocare a deciziei din 2006 care introducea mecanismul, după ce va analiza observaţiile Consiliului şi ale Parlamentului European”, a afirmat Jourova, răspunzând unei întrebări din partea presei despre Bulgaria şi România.
„Astăzi lansăm faza finală. Comisia informează printr-o scrisoare Consiliul şi Parlamentul European de intenţia de a închide MCV pentru România şi Bulgaria, care va fi înlocuit pe deplin de ciclul anual privind statul de drept. Dacă informaţiile mele sunt corecte, Consiliul va face observaţii până la 25 august”, a adăugat ea.
Raluca Dan