-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 7:42
No menu items!

Raportul Inspecției Judiciare privind controlul la DNA a ajuns la CSM

spot_img

Raportul Inspecţiei Judiciare (IJ) privind controlul la DNA a ajuns la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), urmând a fi analizat. Documentul conţine şi obiecţiunile formulate de DNA. Deocamdată, Consiliul nu a stabilit data la care raportul va fi dezbătut.

Inspecţia Judiciară a transmis, joi, Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii Raportul privind rezultatele controlului managerial, desfăşurat în perioada 17 iulie-25 august 2017, la Direcţia Naţională Anticorupţie – Structura centrală, au anunțat reprezentanții IJ.

Surse din sistem citate de Mediafax au precizat că acest raport conţine şi obiecţiunile ridicate de DNA în urma analizei documentului.

Deocamdată, nu a fost fixată data la care va fi dezbătut, dar, cel mai probabil, în zilele următoare, el se va afla pe ordinea de zi a Secţiei de procurori din CSM, precizează sursele menţionate.

Inspecţia Judiciară a demarat, pe 17 iulie, verificările la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, ca urmare a solicitării ministrului Justiţiei privind verificarea eficienţei manageriale de la DNA şi Parchetul General.

Controlul la DNA a dus la izbucnirea unui scandal în interiorul CSM.

Judecătoarea Gabriela Baltag, membru CSM, a vorbit în termeni duri despre situaţia din Consiliul Superior al Magistraturii spunând că Inspecţia Judiciară va fi supusă unei „execuţii”.

„Am citit cu uimire avalanşa de materiale care mi-au ajuns pe mail zilele acestea. Ca într-o competiţie, s-au întrecut pe rând, cu numeroase reclamaţii, formulate la adresa activităţii Inspecţiei Judiciare care se pare că şi-a realizat obiectivele ‘fără tact şi respect’ atunci când a verificat structura de parchet, supusă unui control obişnuit pentru instanţe, reclamaţii venite nu doar de la vârful DNA ci şi din partea unor inspectori judiciari, îngrijoraţi de limitele controlului”, arăta Baltag.

Un referat al Inspecţiei Judiciare din data de 19 septembrie 2017, întocmit de inspectorii judiciari Monica Pleșea, Daniela Sanda Mateș şi Mihaela Hitruc, ar putea atrage sancţiuni disciplinare dure faţă de judecătoarea Dana Tiţian, consiliera Laurei Codruța Kovesi.

Potrivit referatului publicat de jurnaliștii de la Lumea Justiției, Tițian este acuzată că i-a împiedicat pe inspectorii judiciari să aibă acces la dosarele instrumentate de procuroarea Mihaela Iorga Moraru şi că a controlat, în mod nelegal, activitatea desfăşurată de procurorii de şedinţa ai DNA, toate aceste acţiuni fiind săvârşite din ordinele procurorului şef al DNA Laura Kovesi.