-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:42
No menu items!

Raport preliminar în tragedia de la Timișoara: „Morți din cauze neprecizate”, dar investigațiile continuă

spot_img

Analizele chimice pe probele efectuate de la cele trei persoane decedate sunt negative. E o etapa și vom continua prin eliminare. Ne-am gândit că s-ar putea întâmpla așa, în această etapă preliminară. Cu alte cuvinte, probele directe sunt negative. Dar, pentru fosfatul de aluminiu, nu se obține efectiv prin analiza directă, ci prin eliminare”, a explicat jurnaliștilor timișoreni medicul legist Alexandra Enache, șeful Institutului de Medicină Legală Timișoara.

Raportul preliminar al necropsiilor notează „morți din cauze neprecizate”, un răspuns care pentru anchetatori echivalează cu o perioadă de așteptare în scopul clarificării finale a cauzelor morții celor doi copii, unul în vârstă de 10 zile și celălalt de 3 ani, precum și a mamei celui din urmă, în vârstă de 29 de ani.

Autoritățile leagă tragedia de operațiunea de deratizare făcută în bloc cu câteva zile înainte, întrucât în apartamente au fost identificate concentrații mari de substanțe toxice și extrem de periculoase folosite de firma de deratizare, Delicia Gastoxin, care pot fi letale și prin inhalare. 

Medicii legisti insa au luat probe pentru examenul histopatologic, țesuturi, sânge și organe, ce vor fi supuse unor analize toxicologice care dureaza aproximativ o luna.