-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:23
No menu items!

Raport ONU: Talibanii au ucis mai mult de 100 de foşti membri ai guvernului şi ai securității

spot_img

Talibanii şi aliaţii lor sunt acuzaţi într-un raport al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), consultat duminică, de uciderea a o sută de foşti membri din sfera guvernamentală şi din forţele de securitate afgane dar şi de afgani care au lucrat cu trupe străine, scrie AFP.

Acest document, consultat de AFP duminică, constată o restricţie severă a drepturilor omului în Afganistan de la preluarea guvernului de către talibani în vară, în special privind drepturile femeilor şi dreptul de a manifesta. 

„În ciuda anunţurilor unei amnistii generale a fosştilor membri ai guvernului, forţele de securitate şi cele care au lucrat pentru militari străini, Manua (Misiunea de asistenţă a Naţiunilor Unite în Afganistan), au continuat să primească semnale credibile de omucideri, de dispariţii forţate şi de alte infracţiuni contra acestor persoane”, a precizat secretarul general al ONU, Antonio Guterres.

De când talibanii au capturat Kabul, pe 15 august, misiunea ONU a primit peste o sută de rapoarte despre crime pe care le consideră credibile, detaliază textul, afirmând că peste două treimi dintre aceste omucideri au fost „crime extrajudiciare comise de facto de către autorităţile sau aliaţii acestora”.

Nicio ţară nu a recunoscut guvernul taliban în acest stadiu. Odată cu înrăutăţirea sărăciei şi seceta care devastează agricultura în multe zone, ONU a avertizat că jumătate din cei 38 de milioane de afgani sunt expuşi riscului de a rămâne fără alimente.
 

Consiliul de Securitate a adoptat în unanimitate o rezoluţie în decembrie care facilitează ajutorul umanitar pentru Afganistan pentru un an, fără a încălca sancţiunile internaţionale impuse persoanelor şi entităţilor legate de talibani.

viewscnt