1.7 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 9:48
No menu items!

Raport ONU privind consumul de marijuana la nivel mondial. Pe ce loc se află România. FOTO

spot_img

România se situează pe ultimele locuri în topul consumatorilor de marijuana ca drog recreaţional, unde sub 1% din populaţie consumă marijuana

marijuana

Raportul anual al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) privind consumul de marijuana la nivel mondial a dezvăluit date neașteptate despre ţările în care sunt cei mai numeroşi consumatori, potrivit medicaldaily.com.

Pe primele locuri în topul consumatorilor de marijuana ca drog recreaţional sunt Statele Unite, Canada, Australia şi Nigeria,  unde peste 10% din populaţia cu vârsta între 15 şi 64 de ani a declarat că foloseşte acest drog.

Pe locul următor sunt câteva state din Europa de Vest: Spania, Marea Britanie şi Franţa, cu un procent cuprins între 5 şi 10%, iar pe ultimele locuri se situează România, Turcia, Ecuador şi Paraguay, unde sub 1% din populaţie consumă marijuana.

De asemenea, și în Mexic este un consum redus, deşi această ţară este principalul furnizor de cannabis pentru Statele Unite.

Raportul ONU pe anul 2014 arată o tendinţă de scădere a consumului de cannabis la nivel global, mai ales în centrul şi vestul Europei.

cannabis-map

Cultivarea de cannabis la nivel global este aproape imposibil de estimat.

În harta prezentată de ONU, statele trecute cu gri sunt cele despre care nu există informaţii privind consumul de marijuana.

Totodată, unele state au furnizat pentru acest raport informaţii vechi, privind consumul în 2008, iar aceste state sunt marcate pe hartă cu puncte negre.

D.M.