Cererea de gaz natural lichefiat (GNL) va crește puternic în următorii 10-20 de ani, la fel și presiunea din partea cumpărătorilor tot mai sensibili la preț, arată un raport al Ernst&Young – „Global LNG – Will new demand and new supply mean new pricing”.
La nivelul ofertei, există numeroase proiecte de creare de noi unităţi de producţie de GNL, care, dacă vor fi dezvoltate, ar însemna o dublare a capacităţii actuale de producţie până în 2025. Astfel, chiar şi cu o creştere suficient de puternică a cererii, acest lucru implică intensificarea concurenţei la nivelul furnizorilor, dar şi presiuni de creştere a costurilor de dezvoltare şi de scădere a preţurilor la gazele naturale.
Cu toate acestea, perspectivele pozitive pe termen lung din sectorul de gaze naturale reprezintă un vector pentru deciziile de investiţii, atât din perspectiva cumpărătorilor–care doresc să semneze contracte pe termen lung, cât şi din cea a vânzătorilor–care doresc să aloce capital pentru dezvoltarea proiectelor necesare, arată experții de la Ernst&Young.
În ultimele cinci decenii, în industrie a existat o lărgire progresivă a bazei de aprovizionare cu GNL, cu trei valuri de furnizori. Primul val a fost dominat de Algeria, Malaezia şi Indonezia, în timp ce al doilea val a fost dominat de Qatar şi Australia. Cel de-al treilea val ar putea veni din partea a mai mult de 25 de alte ţări, dintre care multe au în prezent puţină capacitate de producţie sau chiar deloc. Până în 2020, acestea din urmă ar putea furniza aproximativ 30% din producţia mondială de GNL.
Dincolo de amploarea şi dinamica cererii şi ofertei, cel mai mare impact e posibil să se producă asupra preţului GNL. Rămâne de văzut în ce măsură legătura cu preţul petrolului va continua să domine stabilirea preţului GNL la nivel global, în ce măsură se va impune raportarea la un preţ curent de referinţă (spot) şi dacă divergenţa preţurilor gazului la nivel regional va arăta semne de convergenţă.
Apariţia unor surse noi şi diversificate de aprovizionare modifică situaţia actuală a GNL. Costul mare de dezvoltare a GNL presupune contracte solide de furnizare pe termen lung. Cu toate acestea, în ultima vreme piaţa se confruntă cu inerentul conflict generat de proiecte din ce în ce mai scumpe, care încearcă să vândă unor cumpărători din ce în ce mai sensibili la preţ.
În privinţa ofertei la nivel mondial, petrolul devine o resursă din ce în ce mai deficitară, în timp ce gazul natural rămâne încă abundent. Drept urmare, apare o discrepanţă între preţurile tot mai ridicate ale petrolului şi surplusul tot mai mare de gaze naturale, context în care indexarea tot mai strictă a preţului petrolului devine din ce în ce mai puţin realistă.
Indexarea preţului la gaze raportat la preţul petrolului va deveni tot mai dificilă în condiţiile în care competiţia între vânzători se intensifică, cumpărătorii devin tot mai sensibili la preţ iar dereglementarea pieţei de energie se accentuează. În plus, competiţia pe piaţa gazelor se va intensifica şi datorită existenţei unei infrastructuri de conducte noi, a creşterii lichidităţilor pe piaţa spot şi, cel mai important, datorită creşterii disponibilităţii pentru export de GNL la preţul curent de referinţă. Pe scurt, proiectele cu costuri ridicate îşi vor găsi tot mai greu loc în contractele bilaterale, iar vânzătorii de gaze la preţuri ridicate se vor lupta să-şi menţină puterea de stabilire a preţurilor.
În cazul noului val de potenţiali exportatori de GNL, cel mai important rol în cazul stabilirii preţurilor îl vor juca SUA şi Canada. Aici, preţul gazelor e mai probabil să fie stabilit raportat la preţul curent de referinţă, spre deosebire de preţul gazelor din orice alt loc din lume care, în general (integral sau parţial), este stabilit raportat la cel al petrolului. Punctul critic în acest caz este că posibilitatea încheierii unor contracte de furnizare de GNL cu America de Nord la preţul curent de referinţă ar putea modifica dramatic structura tradiţională de stabilire a preţurilor la GNL.
Pe termen mediu şi lung, experţii Ernst & Young se aşteaptă să asistăm la o migrare treptată a tendinţei de stabilire a preţului GNL raportat la preţul petrolului către unul stabilit în funcţie de preţul curent de referinţă (spot). Vânzătorii de GNL acceptă greu situaţia actuală şi sunt nevoiţi să facă concesii pentru a rămâne competitivi. „Este puţin probabil ca preţurile la GNL să se prăbuşească deoarece costul de furnizare este mare iar stimulentele pentru dezvoltarea producţiei trebuie să fie menţinute”, este de părere Dale Nijoka, Liderul Global Oil & Gas al Ernst & Young.
C.C. /V.B.