3.5 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 15:57
No menu items!

Raport dezastruos al Comisiei Europene privind eficiența administrației publice din România

spot_img

Photo: © Europen Parliament/P.Naj-Olearipietro.naj-oleari@europarl.europa.eu

România este pe ultimul loc în Uniunea Europeană în privința eficienței administrației publice, la mare distanță chiar și de Bulgaria, penultima din blocul comunitar la acest capitol. Concluzia aparține Comisiei Europene, care a organizat marți o conferință la nivel înalt privind reformarea sectorului public.

”Pentru a se dezvolta, mediul de afaceri are nevoie de servicii publice eficiente, rentabile și înalt calificate, în care deciziile să se ia fără amânare și unde să existe siguranță și stabilitate când vine vorba de legislație și de durata procedurilor”, se arată într-un comunicat al Comisiei Europene.

Astfel, Executivul european arată că, pe o scală de 0 la 100 de puncte, administrația publică din România are un grad de eficiență de 43 de puncte, în timp ce Bulgaria adună 60 de puncte. Țara cu cea mai eficientă administrație publică și cea care are punctajul maxim de 100 este Finlanda.

tabel comisie

”Per ansamblu, eficiența guvernamentală în UE a scăzut ușor în 2012 comparativ cu anul precedent, potrivit ultimelor date. Astfel, 13 state membre fie și-au îmbunătățit, fie și-au menținut poziția față de 2011, în timp ce alte 15 state (n.r. printre care și România) au coborât în clasament. Patru state membre – Italia, Grecia, Bulgaria și România – au performanțe extrem de slabe”, transmite Comisia Europeană.

În cadrul conferinței organizate de CE, s-a transmis un set de bune-practici pe care statele membre să le adopte. Una dintre ele se referă la informatizarea unor servicii, urmând exemplul Danemarcei și al Marii Britanii.

O altă bună-practică este cea implementată de Olanda, Slovacia, Suedia și Marea Britanie, care au introdus un sistem în care toate legile amendate sunt implementate la anumite date din an, care sunt pre-definite. Astfel se asigură predictibilitate legislativă.

De asemenea, pentru a reduce numărul legilor noi care vizează mediul de afaceri, Guvernul Marii Britanii aplică regula ”una intră, două ies” începând cu ianuarie 2013. Astfel, fiecare lege nouă care impune o povară fiscală asupra firmelor trebuie să fie corelată cu eliminarea sau modificarea unei legi deja existente.

România se află pe locul 73 în raportul Doing Business 2014, care măsoară ușurința de a face afaceri. Astfel, țara este în regres cu un loc față de clasamentul publicat anul trecut, în pofida unui progres pe trei arii de analiză, potrivit unui comunicat dat publicității de compania de consultanță Ernst&Young.

Raportul analizează reglementările din 189 de ţări în privinţa uşurinţei de a desfăşura afaceri în mediul privat, conform unor criterii luate în considerare de Banca Mondială.

Cosmina Croitoru