4.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 18:16
No menu items!

Raport Curtea de Conturi: Abateri financiar-contabile de peste 50 de miliarde de lei la instituțiile publice controlate anul trecut

spot_img

Curtea de Conturi a înaintat Parlamentului Raportul public pe anul 2021 şi Raportul de activitate pe anul 2022, după aprobarea acestora de Plenul instituţiei, abaterile financiar-contabile în 2022 fiind de 53,4 miliarde de lei.

„În contextul activităţii specifice, în anul 2022 Curtea de Conturi a verificat 2.168 de entităţi. Majoritatea misiunilor derulate conform programului de activitate s-au axat pe auditul financiar (1.512), urmate de auditul de conformitate (442) şi de cel al performanţei (32). Au fost efectuate 5.588 de misiuni de verificare a modului de ducere la îndeplinire a recomandărilor (follow-up) şi peste 300 de acţiuni de documentare”, a transmis, vineri, Curtea de Conturi.

Valoarea prejudiciilor constatate de auditorii publici externi a fost de 1,75 miliarde de lei, iar abaterile financiar-contabile au atins nivelul de 53,4 miliarde de lei.

Conform sursei citate, pentru prejudiciile identificate şi consemnate în actele de audit aferente anului financiar 2021 şi anilor anteriori, Curtea a formulat 103 sesizări, la propunerea departamentelor şi a camerelor de conturi. Din totalul sesizărilor penale, 76 au vizat neîndeplinirea măsurilor dispuse, iar 27 au fost formulate în cazul existenţei unor indicii de săvârşire a unor fapte de natură penală.

„În cel de al doilea an pandemic (2021), cheltuielile de la bugetul de stat au fost de peste 284 de miliarde de lei, mai mult de un sfert din această sumă (26,4%) îndreptându-se către Sănătate şi Muncă/Protecţie socială”, se spune în comunicat.

De altfel, cele două domenii au înregistrat, cumulat, 87% din cheltuielile de 5,73 de miliarde de lei efectuate din bugetul de stat pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Sectorul Apărare, ordine publică, siguranţă naţională şi justiţie a însumat o cincime din cheltuielile statului în exerciţiul financiar 2021 (20%).

„Raportul public pe anul 2021 prezintă principalele rezultate ale misiunilor de audit public extern efectuate pe parcursul anului trecut. Pentru al doilea an consecutiv, raportul conţine elemente de structură şi abordare sintetizate, care permit ca informaţiile referitoare la rezultatele auditului să fie mai uşor accesibile părţilor interesate, factorilor de decizie şi publicului larg”, susţin reprezentanţii Curţii de Conturi.

Entităţile verificate din administraţia publică centrală au fost tratate în cadrul domeniilor de activitate a căror expunere urmează, în linii mari, configuraţia stabilită de unitatea de coordonare a strategiilor din cadrul Executivului. Un capitol distinct vizează activitatea derulată de camerele de conturi judeţene la autorităţile din administraţia publică locală.

„Curtea de Conturi a României a făcut paşi importanţi în sensul adecvării activităţii şi a procedurilor sale la standardele auditului modern, iar activitatea de raportare a cunoscut, de asemenea, o transformare semnificativă”, mai precizează sursa citată.

În acest sens, planificarea misiunilor de audit efectuate la ordonatorii principali de credite din administraţia publică centrală a avut la bază analiza de risc care a conferit activităţii un plus de semnificaţie şi de calitate. Alături de consultanţi externi cu experienţă şi de experţi ai Băncii Mondiale, Curtea a elaborat şi testat, în cadrul a trei misiuni pilot, noul Manual de audit financiar, elaborat în conformitate cu standardele INTOSAI (Organizaţia Internaţională a Instituţiilor Supreme de Audit). Pe baza noului mod de abordare a auditului financiar au fost instruiţi 900 de auditori publici externi.

                                                                                                                    Adina Silav