-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 7:59
No menu items!

Raport CE: România, pe locul 2 la fraude europene

spot_img

România ocupă locul al doilea în Uniunea Europeană, după Italia, din punct de vedere al numărului de fraude raportate în domeniul cheltuirii fondurilor europene, se arată în raportul anual al Comisiei Europene privind protejarea intereselor financiare (raportul PIF).

EU

Documentul precizează că numărul de nereguli raportate ca măsuri frauduloase de către statele membre UE nu trebuie să fie interpretate ca nivel al fraudelor în statele UE.

România a raportat, în 2013, un număr de 109 fraude în ce priveşte cheltuirea banilor europeni, care au afectat utilizarea unui total de 36,5 milioane de euro, în timp ce Italia a identificat 302 fraude care ar fi influenţat cheltuirea a 68,4 milioane de euro. Pe locul al treilea se găseşte Bulgaria, care a raportat 97 de nereguli considerate drept fraude, vizând fonduri totale de 9,3 milioane de euro.

În cazul României, cele mai multe nereguli, în număr de 60, au fost descoperit în domeniul cheltuirii banilor europeni destinaţi finanţării agriculturii.

În anul 2013, DLAF a finalizat verificările privind 194 de proiecte finanţate din fonduri europene, cu o valoarea totală de 624.466.739,13 EUR, şi, în cazul neregulilor şi fraudelor descoperite, DLAF a estimat un impact financiar de 31.623.093,47 EUR, a declarat șeful Departamentului de Lupta Antifraudă (DLAF), Andrei Chendi, în cadrul unui interviu acordat în exclusivitate pentru Sursa Zilei.

M.N.