11 C
București
vineri, 8 noiembrie 2024 - 19:45
No menu items!

Raport Amnesty International: Statele din UE nu îi apără suficient pe romi

spot_img

 romi-franta

Romii sunt din ce în ce mai des victime ale violenţelor în Europa, dar statele din cadrul Uniunii Europene nu conştientizează amploarea acestei probleme, denunţă Amnesty International (AI), într-un raport publicat marţi, cu ocazia Zilei Internaţionale a Romilor, scrie AFP.

„Guvernele sunt reticente în a recunoaște amploarea problemei și se arată lipsite de reacție atunci când este vorba de a le combate”, este de părere Marco Perolini, cercetător la Amnesty International.

În Franța, organizația atrage atenția asupra rolului poliției, acuzată că „hărțuiește” această minoritate în cadrul demolării taberelor de romi, acțiune ce s-a accelerat în 2013 cu desființarea a 165 de tabere în care locuiau circa 20.000 de persoane.

Organizația acuză, de asemenea, forțele de ordine că nu îi protejează suficient pe romi și că nu iniţiază întotdeauna anchete pentru a-i găsi pe cei care au comis agresiuni împotriva acestei minorităţi.

Amnesty International scoate în evidență și cazul Republicii Cehe, unde grupuri de extremă-dreapta au organizat în 2013 manifestații împotriva romilor fără să fie urmate de o condamnare clară din partea autorităților. În orașul Duchov, însuși primarul a participat la unul din aceste marșuri, scrie Amnesty.

În Grecia, asociația acuză poliția că nu a intervenit în cursul unui atac comis, în ianuarie 2013, cu cocteiluri Molotov și pietre asupra locuințelor comunității rome din Etoliko (vest).

În acest sens, Amnesty îndeamnă guvernele să se asigure că poliţiştii nu utilizează disproporţionat forţa în timpul intervenţiilor în taberele de romi, să-i urmărească cu mai multă eficacitate pe cei care comit acte cu caracter rasist şi să întocmească statistici cu privire la violenţele împotriva romilor.

C.A.