Preşedintele PNL, Crin Antonescu a declarat că “Vom avea cea mai semnificativă majoritate pe care vreodată o forţă politică a avut-o în Parlamentul României. Va fi mai mare decât a avut FSN în 1990. O să vedeţi”
Iar din teritoriu raportările către centru indică faptul că, în 17 judeţe ale ţării vor fi doar parlamentari USL. Liderii Uniunii încearcă să transforme voturile oamenilor în cât mai multe mandate în viitorul Parlament. Spre exemplu, dacă într-un judeţ USL va lua pe vot politic 60%, în mandate votul se poate transforma în 100% din mandatele din judeţul respectiv.
„Vom lua toate mandatele, zece la Camera Deputaţilor, patru la Senat”, a spus preşedintele CJ Constanţa, Nicuşor Constantinescu.
Sigur de victoria totală în judeţul pe care-l conduce este şi preşedintele CJ Vrancea, Marian Oprişan. „Sigur USL va câştiga cele opt colegii, iar ţinta mea este câştigarea tuturor mandatelor”, a declarat pentru gândul Oprişan.
De la Iaşi, primarul Nichita, aflat în echipă cu vicepreşedintele PNL, Relu Fenechiu, promite 17 parlamentari în viitorul Parlament. Scorul USL în judeţ, de aproximativ 65%, se va transforma astfel în 100% din mandatele puse în joc.
Din Mehedinţi, după valul de primari care s-au alăturat USL, situaţia se anunţă la fel de roz pentru Uniune. „Vom câştiga toate mandatele din judeţ, patru la Camera Deputaţilor şi cele două pentru Senat”, a declarat pentru gândul preşedintele CJ Adrian Duicu.