-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 9:53
No menu items!

Ramona Mănescu îi convoacă la Transporturi pe consultanţi pentru a decide soluţia juridică în cazul CFR Marfă

spot_img

Ramona Manescu1_SZ

Ministrul transporturilor, Ramona Mănescu, îi va convoca la Ministerul Transporturilor pe consultanţi şi pe angajaţii care au lucrat la privatizarea CFR Marfă pentru a stabili soluţia juridică în acest caz, respectiv oprirea sau continuarea contractului încheiat cu câştigătorul procedurii, a anunţat joi premierul Victor Ponta.

El a precizat că iniţierea acestor discuţii a fost decisă la întâlnirea pe care a avut-o, joi, cu ministrul transporturilor.

„Am stabilit că doamna Mănescu merge din nou la Ministerul Transporturilor, cheamă consultanţii, îi cheamă pe cei din minister care au lucrat şi urmează să anunţe soluţia juridică, şi anume se opreşte contractul, se continuă…e ceva ce nu se decide politic, ci se decide în baza prevederilor legale şi a ofertei iniţiale”, a spus Ponta.

În luna iunie, compania GFR, controlată de omul de afaceri Gruia Stoica, a fost declarată câştigătoare în procesul de privatizare a CFR Marfă, oferind un preţ de 202 milioane euro pentru 51% din acţiuni.

Termenul pentru finalizarea privatizării expiră luni, nefiind prelungit de către Guvern. În lipsa altei decizii pe această temă, GFR ar trebui să achite în următoarele zile încă 170 milioane euro pentru cele 51% din acţiunile CFR Marfă scoase la vânzare.

Proprietarul Grup Feroviar Român (GFR), Gruia Stoica, a declarat joi agenţiei MEDIAFAX că va plăti diferenţa de 170 milioane euro pentru preluarea CFR Marfă chiar şi fără avizul Consiliului Concurenţei, dacă vânzătorul, respectiv Ministerul Transporturilor, şi-a îndeplinit toate obligaţiile.

R.D.