-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 1:44
No menu items!

Ramona Mănescu, aleasă vicepreședinte al Liberalilor Europeni

spot_img

Ramona Mănescu a devenit, sâmbătă, vicepreședinte al Liberalilor Europeni. Europarlamentarul PNL a obținut 240 de voturi totalul de 360, exprimate, pentru acest post de conducere din cadrul ALDE, la Congresul Partidului care a avut loc, la Dublin, în Irlanda.

Cu această ocazie, Ramona Mănescu a declarat pentru Sursa Zilei: „Sunt foarte onorată de încrederea pe care mi-au acordat-o colegii liberali din toată Europa dar, în același timp, sunt conștientă că această postură presupune multe responsabilități. Funcția de vicepreședinte al ALDE este deosebit de importantă pentru că acest partid a fost cel mai constant susținător al României pe tot parcursul procesului de integrare în Uniunea Europeană iar votul pe care l-am primit astăzi reprezintă o dovadă în plus în acest sens”.

Din acest moment România va mai avea o voce puternică în rândul liderilor europeni care să susțină interesele ţării noastre. „Ca vicepreședinte al Liberalilor Europeni voi lucra pentru consolidarea relațiillor externe ale țării noastre, ale PNL, dar și pentru a promova soluțiile liberale atât de necesare în această perioadă de criză economică. Țara noastră are nevoie de sprijin politic și de aceea sunt foarte bucuroasă că am primit astăzi votul colegilor mei, pentru a munci în echipa de conducere  a acestui mare partid european.”

ALDE reunește peste 40 de partide politice cu doctrina liberală iar grupul său parlamentar este al treilea ca mărime, în Parlamentul European.

Ramona Mănescu este al doilea liberal, din România, care ocupă acest post în conducerea Alianței Liberalilor și Democraților din Europa (ALDE) după ce fostul președinte PNL, Calin Popescu Tăriceanu, a câștigat două mandate în 2003 și 2005.