1.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 14:18
No menu items!

Raluca Turcan, solicitare către Ludovic Orban, la Camera Deputaților

spot_img

Ministrul Muncii Raluca Turcan solicită conducerilor Camerei Deputaților și Senatului accelerarea procedurilor pentru adoptarea proiectelor de lege privind consumatorul vulnerabil din sistemul energetic, respectiv măsurile pentru continuarea activităţii de către persoanele care îndeplinesc condiţiile de pensionare.

În ultimele săptămâni, de când Turcan și-a exprimat susținerea față de candidatul Cîțu, Ludovic Orban atacat-o de mai multe ori, spunând că îi datorează ascensiunea politică și îl critică nejustificat. Raluca Turcan nu se află, însă, nici cu premierul în relații foarte bune, Cîțu vizând-o pentru următoarea remaniere.

Miercuri, 25 august, Turcan i-a cerut în scris lui Ludovic Orban, la Camera Deputaților, urgentarea procedurilor pentru adoptarea, până la sfârşitul lunii octombrie, a Proiectului de lege privind stabilirea măsurilor de protecţie socială pentru consumatorul vulnerabil din sistemul energetic, aflat acum în comisiile permanente ale Camerei.

”Intenţia noastră este ca legea privind protecţia consumatorului vulnerabil să se poată aplica începând de anul viitor, pentru că noua lege prevede atât creşterea numărului de beneficiari, cât şi a cuantumului sprijinului acordat”, a declarat Raluca Turcan, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale.

De asemenea, Turcan i-a cerut și Ancăi Dragu, șefa Senatului, urgentarea procedurilor pentru adoptarea, până la sfârşitul lunii septembrie 2021, a Proiectului de lege privind unele măsuri pentru continuarea activităţii de către persoanele care îndeplinesc condiţiile de pensionare, aflat acum în dezbaterea comisiilor permanente ale Senatului.

M. Nedelcu