2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 3:42
No menu items!

Raiffeisen s-ar putea retrage de pe piețele riscante din Rusia și din estul Europei

spot_img

România este una dintre piețele pe care banca austriacă își va concentra business-ul

raiffeisen

Raiffeisen Bank International (RBI), divizia internațională a băncii austriece Raiffeisen Zentralbank, este pregătită să se retragă din Rusia și din alte state est-europene dacă riscurile devin prea mari, iar profiturile prea mici, a afirmat CEO-ul Karl Sevelda, într-un mesaj către acționari, într-o publicație internă, citat de Bloomberg.

Pierderile Raiffeisen pentru 2014 sunt estimate la peste 500 de milioane de euro, în contextul crizei de securitate și economice din Rusia și Ucraina, și al despăgubirilor pe care trebuie să le plătească în Ungaria.

Banca evaluează toate cele 15 pieţe pe care activează şi va decide în următoarele şase luni ce afaceri va restrânge şi dacă se va retrage din unele ţări, a declarat Sevelda. Activitatea băncii se va concentra pe afacerile din România, Cehia, Slovacia şi Austria.

Raiffeisen este a treia mare bancă străină din Rusia, după UniCredit şi Societe Generale, iar cea mai mare parte a profitului a fost generată de afacerea din Rusia în fiecare an, din 2011.

Raiffeisen Bank România a raportat un profit net de 79 mil. € în primele nouă luni ale anului trecut.