2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 3:35
No menu items!

Raiffeisen Bank România stă pe un butoi cu pulbere

spot_img

O nouă politică de salarizare a fost impusă la Raiffeisen Bank. Angajații cu salarii mai mari sunt forțați în mod implicit să accepte scăderi, conform unor grile netransparente

Raiffeisen_SZ

Conducerea Raiffeisen Bank SA a început implementarea unei noi strategii salariale, cu scopul de a reduce diferențele de remunerare între cei angajați pe posturi similare, potrivit unor surse concordante din interiorul instituției.

Această politică dă naștere unor frustrări și proteste în rândul angajaților, pentru că este netransparentă și impusă fără negocieri.

Cei care au salarii mici vor avea parte de creșteri de salarii de maximum 7%, un cuantum care îi nemulțumește.

Celor care au salariile mai mari decât noile standarde li se comunică propunerea pentru încheierea unui nou contract, pe un salariu mai mic. Aceștia pot refuza să semneze, însă există amenințarea implicită că postul lor va fi desființat după câteva luni și vor rămâne șomeri, așa cum s-a întâmplat în cazuri de litigii similare din interiorul băncii.

Angajații care vor accepta reducerea salariilor vor beneficia de o primă calculată astfel: suma pe care au pierdut-o din salariul lunar înmulțită cu numărul de ani de când sunt angajați ai băncii. Astfel, pentru un angajat cu 7 ani de experiență, bonusul îi va compensa reducerea de salariu doar pentru următoarele șapte luni.

Relatările din interiorul băncii

Angajat care a fost anunțat că salariul îi va fi redus și care a solicitat anonimatul:

  • Planul este o expresie a sclavagismului, salariile sunt aliniate în jos, raportat la grilă, fără nicio evaluare a performanței. Mi s-a cerut să semnez retroactiv, cu intrare în vigoare de la 1 octombrie. Este cu atât mai frustrant cu cât s-au dat recent vești bune – suntem pe profit, iar RZB (Raiffeisen Zentralbank Oesterreich AG / banca-mamă – n.r.) a trecut testele de stres din Zona Euro.
  • De-a lungul anilor, cine n-a semnat a plecat prin desființarea postului, fără să primească nimic. După cele câteva luni în care voi avea compensația din bonus, salariul îmi va ajunge doar pentru a plăti creditul și întreținerea.
  • Sunt peste 700 de notificări de reducere a salariului doar în rețeaua de sucursale.

 

Maria Dițu, președinte al sindicatului din Raiffeisen Bank România:

  • Noi la sindicat nu am primit nicio motivație pentru această acțiune. Patronatul încearcă să regleze aceste inechități, pentru că au provocat frustrări.
  • De-a lungul anilor, s-au făcut angajări din afara băncii pe salarii mult mai mari decât cele de pe posturile similare. De asemenea, este ridicol că au rămas cu salarii mari cei care au avut funcții de conducere și au fost retrogradați, pentru că nu permitea Codul Muncii o reducere. Dar Codul Muncii aflat în vigoare acum permite acest lucru și trebuia făcută de la început această reducere.
  • Patronatul invocă faptul că sunt mari inechități pe aceeași funcție, însă inechitatea a generat-o departamentul HR.
  • Suntem într-o ipostază neplăcută. Nu se mai iau în considerare calificativele pozitive pe baza cărora un angajat a ajuns la un salariu mare sau negocierile pe care un angajat le-a purtat la momentul când a intrat în companie. Nu e OK. Corect ar fi fost ca salariile mici să crească pentru a le ajunge din urmă pe cele mari. Reducerea este îndulcită prin aceste compensații. Patronatul este de vină pentru că trebuia să anunțe de mai demult, să pregătească salariații, să facă publice grilele.
  • Sindicatul nu a încheiat niciun acord, salariul este negociat între cele două părți. Mesajul meu a fost foarte clar: Cei cărora li se propune scăderea salariului să nu semneze și să semnaleze dacă sunt forțați sau amenințați.
  • Până acum, am primit doar semnale verbale conform cărora acești angajați sunt forțați, dar nu pot să acționez legal dacă nu am sesizări scrise.
  • Este o decizie unilaterală a Departamentului Resurse Umane. De la 1 noiembrie vor crește salariile. Planul este ca salariile să crească pentru 2.800 de angajați și să scadă pentru 300 de angajați. Acești 300 au salarii peste limita stabilită de noile grile. Per total, anvelopa salarială anuală va crește cu 3 milioane de euro. Salariile nu au mai crescut din 2008.
  • Eu nu am fost contactată încă de cei de la Resurse Umane în legătură cu salariul meu. Salariații nu m-au informat în legătură cu aceste comunicări, deci nu am o analiză.
  • Îi revine fiecăruia să semnaleze dacă se fac abuzuri. Salariul poate fi redus doar dacă cele două părți acceptă. Dacă angajatul nu acceptă și e dat afară după câteva luni prin desființarea postului, putem să dovedim abuzul în instanță, este cusut cu ață albă.

 

Contactați de Sursa Zilei, reprezentanții Raiffeisen nu au răspuns la întrebările punctuale referitoare despre creșterile/reducerile medii sau despre evoluția anvelopei salariale.

Irina Kubinschi, director pentru Resurse Umane în Raiffeisen
Bank, a trimis următorul punct de vedere:

”Trebuie spus că nu e vorba despre nicio schimbare de politică salarială în Raiffeisen Bank; de asemenea, nu este vorba despre reducerea cheltuielilor totale cu salariile.
Ceea ce ne-am propus este să aliniem remunerația angajaților noștri ținând cont de realitățile  pieței  muncii în sectorul financiar-bancar și să ne asigurăm  că  salariații au parte de o plată echitabilă. În ultimii ani, au apărut modificări majore, cu impact mare asupra unor activități sau posturi în  activitatea  băncilor,  în urma investițiilor în noile tehnologii, a cresterii standardelor de calitate a serviciilor așteptate de clienți sau chiar  schimbări  ale unor reglementări (implementarea Basel III).

Prin urmare,  există activități care s-au simplificat, automatizat, dar și unele cu totul noi sau altele care au devenit mai complexe.
Date fiind aceste evoluții, este absolut firesc ca periodic să analizăm atât contribuția unui post la rezultatele băncii, cât și să revizuim corespunzător remunerația totală cuvenită fiecărui post în parte. Un alt obiectiv foarte important este să vedem dacă oamenii care au un post de același fel sunt recompensați echitabil, în interiorul unei benzi (între un minim și un maxim), în conformitate cu politica noastră de resurse umane.
Suntem acum la finalul unui asemenea proces de evaluare și credem că am făcut ajustările necesare pentru a fi aliniați la realitățile anului 2014; una dintre consecințe este că am documentat faptul că avem colegi care, din motive istorice, sunt plătiți peste ceea ce putem oferi altor colegi care muncesc într-un post identic, în timp ce avem oameni care sunt plătiți sub nivelul la care evaluăm postul respectiv, atât intern, cât și în raport cu piața.
În urma acestui proces care se va încheia până la sfârșitul anului, circa 2.500 de angajați vor beneficia de majorări de salarii, în timp ce aproximativ 400 vor avea o remunerație mai mică. Aceștia din urmă vor primi sume compensatorii (semnificative în unele cazuri) cu care se pot face inclusiv plăți anticipate ale creditului, în funcție de priorități”.

Conform celui mai recent raport anual, în decembrie 2013 Raiffeisen Bank avea 5.173 angajați activi, față de 5.351 în 2012, și 310 angajați în leasing, față de 317 în 2012. Media de vârstă a angajaților era de 37 de ani.

Raiffeisen Bank a realizat un profit net, în 2013, de 458 de milioane de lei (102 milioane de euro), în creștere anuală cu 17%. În primul semestru al acestui an, Raiffeisen Bank a realizat un profit net de 45 milioane euro în scădere anuală cu 6,2%.