-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 10:06
No menu items!

Rafila, despre certificatul verde: Se încearcă o pasare a responsabilităţii

spot_img

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila a declarat, vineri că se încearcă o pasare a responsabilităţii în cazul certificatului verde. Ministrul a arătat că a pregătit un proiect de lege, care trebuia trecut prin Parlament, pentru că se referă la limitarea unor drepturi, şi a precizat că el personal şi-ar asuma acest proiect, din rolul de parlamentar.

”Suntem promotorii vaccinării pe orice cale, dar discuţia despre certificatul verde nu aş vrea să o mai reluăm încă o dată. Ministerul Sănătăţii a realizat un draft al unei legi care ar fi trebuit să fie, într-un fel sau altul, aprobată de Parlament, acel proiect de lege s-a blocat, ştiţi bine că şi colegii de la PNL au promovat un astfel de proiect în luna octombrie, cred, care din păcate era unilateral, se referea doar la personalul sanitar, nu se referea la sănătatea publică, aveam foarte multe amendamente şi a fost respins în Senat”, a spus ministrul Sănătăţii într-o conferinţă de presă.

Alexandru Rafila a precizat că se încearcă o pasare a responsabilităţii.

”Nu a existat această decizie politică, mie îmi pare rău că lucrul ăsta nu este discutat şi chiar asumat, pentru că se încearcă o pasare a responsabilităţii, care nu este corectă şi care până la urmă trebuie să ne-o asumă cu toţii, dacă vreţi. Eu mi-o asum în sensul că sunt parlamentar şi eu, sunt unul din cele câteva sute de parlamentari, dar trecerea acestei legi trebuie făcută cu acordul Parlamentului, pentru că punea în discuţie limitarea unor drepturi şi lucrul acesta trebuie făcut prin lege şi nu prin Ordonanţă”, a afirmat Rafila.

                                                                                                                 Adina Silav