-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 7:32
No menu items!

Raed Arafat, despre proteste: “Vin cu puncte de vedere pe care trebuie să le probeze”

spot_img

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a precizat că cei care protestează faţă de noile restricţii impuse de Guvern şi contestă pandemia prezintă nişte puncte de vedere pe care trebuie să le probeze.

”Nu am ce să comentez, decât că protestează şi vin cu puncte de vedere pe care trebuie să le probeze. Realitatea din România este alta din punct de vedere a pandemiei. Cei care urlă că nu vor măsuri să înțelegă: soluția reală este vaccinarea, dar chiar dacă suntem în frunte cu vaccinarea, durează. Câteva milioane de doze urmează să între în următoarele 2-3 luni, să vaccinăm cât mai mulți și aplicăm unele măsuri care să ne permită să ținem situația sub control””, a declarat, luni seară, la Digi 24, Raed Arafat.

El a spus că mai multe lucruri sunt diferite față de situația din noiembrie.

„Am pornit acest val cu secții ATI mai pline decât în noiembrie. Modul în care vin oamenii la spital, mai târziu, cu forme mai grave și au nevoie neapărat de internare în spital. Arsenalul de detașări are limitele lui. Am detașat pe unii de mai multe ori, alții nu mai vor – legea ne permite o singură detașare. Plus că vorbim de o tulpină nouă, care se răspândește mai ușor și în anumite situații mai agresiv”, a declarat șeful DSU.

Şeful DSU a prezentat evoluţia cifrelor în ultimele săptămâni şi a arătat că România a intrat în valul al treilea al pandemiei cu mai multe paturi de ATI pline, faţă de valul doi.

”Dacă luăm cazurile active 77.082 cazuri. Unde eram în 5-6 martie: la 47.000. În 28 feb – 41.000. La 34.000 am ajuns la 4 februarie. Azi suntem mai mult decât dublat ca şi cazuri şi poate lua o tendinţă de creştere dacă nu respectăm regulile”, a mai afirmat Arafat.

Mii de persoane au protestat, luni, în întreaga ţară, faţă de noile restricţii impuse de Guvern.

La proteste se cere inclusiv demisia lui Raed Arafat.