-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 10:03
No menu items!

Radu Nemeș, omul lui Blejnar și al lui Codruț Marta, la DIICOT Călărași într-un alt dosar de evaziune

spot_img

Radu Nemeș, arestat după ce a fost extrădat din SUA, capul rețelei de evaziune fiscală din grupul Codruț Marta și Sorin Blejnar, a fost adus la DIICOT Călărași pentru un alt dosar de evaziune și spălare de bani.

Radu Nemes 1_SZ

Radu Nemeș este pus sub acuzare în acest dosar al DIICOT Călărași pentru că ar fi sprijinit grupul infracțional format din fostul șef al Vămii, Ion Voicu, alți funcționari vamali, dar și George guliu, cu care Nemeș este acuzat în dosarul de la DNA București de evaziune fiscală.

 În urmă cu doi ani, potrivit DIICOT, George Guliu, Dumitru Chirvăsitu şi Andrei-Florin Jugănaru au constituit un grup infracţional organizat, la care au aderat şi alte persoane, vizând prejudicierea bugetului de stat prin sustragerea de la plata accizelor aferente operaţiunilor comerciale efectuate cu motorină Euro 5, comercializată pe piaţa internă.

Activitatea infracţională a fost sprijinită de către Voicu Ion, având calitatea de director al DJAOV Călăraşi, şi Anton Andrei, Andronescu Adrian şi Nicolescu Dan, funcţionari vamali, prin efectuarea unor controale formale la societăţile comerciale implicate şi prin asigurarea unor spaţii necesare funcţionării societăţilor.

Prejudiciul cauzat bugetului de stat este estimat la opt milioane de euro.

Membrii de bază ai grupării, dar şi cei care au sprijinit gruparea au făcut posibilă funcţionarea întregului sistem – au utilizat o societate nou înfiinţată (S.C. Atlantis  Premium SRL) pentru a achiziţiona motorină în regim suspensiv de la plata accizelor datorate statului, sub pretextul prelucrării acesteia în produse inferioare sau subproduse. În realitate, societatea Atlantis Premium SRL  nu a desfăşurat nici o activitate productivă, prelucrativă, ci întreaga cantitate de motorină euro 5 (11.958,965 de tone) achiziţionată în regim suspensiv de la OMV Petrom Brazi Prahova a fost transportată direct către companii specializate în distribuţia carburanţilor şi vândută ca atare. Pentru a crea o aparenţă de legalitate, însă, în circuitul documentelor au fost inserate date conform cărora motorina ar fi fost dusă în antrepozitul de la Călăraşi, unde urma a fi prelucrată şi livrată apoi sub formă de subprodus către firme cu comportament de societăţi fantomă (nu plătesc taxe şi impozite, nu depun bilanţuri contabile, au sedii sociale fictive, au asociaţi şi administratori interpuşi, unii semi-analfabeţi), tocmai pentru a nu se putea stabili destinaţia finală şi reală a carburantului achiziţionat în condiţii speciale şi avantajoase.

comunicat DIICOT

M.N.