„Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu zelos, care pedepsesc pe copii pentru vina părinţilor ce Mă urăsc pe Mine, până la al treilea şi al patrulea neam” (Ieşire 20:5). Omul modern nu concepe ca cineva să fie pedepsit în contul altuia. „Şi Mă milostivesc până la al miilea neam către cei ce Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele”. Textul se regăseşte chiar în Decalog, chintesenţa Legii.
Dincolo însă de cazul celor drepţi, care Îl iubesc pe Dumnezeu, rămâne soarta celor nedrepţi, care atrag pedeapsa şi asupra urmaşilor lor.
„În zilele acelea nu vor mai zice: „Părinţii au mâncat aguridă şi copiilor li s-au strepezit dinţii”. Ci fiecare va muri pentru fărădelegea sa; cine va mânca aguridă, aceluia i se vor strepezi dinţii” (Ieremia 31:29-30). Agurida înseamnă struguri necopţi. Acţiunea părinţilor (mâncatul aguridei) are efect direct nu asupra lor, cum era de aşteptat, ci asupra copiilor (strepezirea dinţilor).
Dumnezeu, subliniază responsabilitatea fiecăruia: „Dar veţi zice: Pentru ce fiul să nu poarte nedreptatea tatălui său? Pentru că fiul a făcut ceea ce era drept şi legiuit şi toate legile Mele le-a ţinut şi le-a împlinit; de aceea va trăi. Sufletul care păcătuieşte va muri. Fiul nu va purta nedreptatea tatălui, şi tatăl nu va purta nedreptatea fiului. Celui drept i se va socoti dreptatea sa, iar celui rău, răutatea sa” (Iezechiel 18:19-20).