-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:52
No menu items!

Rabinul Josef Wasserman: Propun președintelui și premierului un consens politic pentru numirea ambasadorului în Israel

spot_img

Rabinul Comunităţii Originarilor din România, Josef Wasserman, a făcut, vineri, un apel către preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Viorica Dăncilă să lase la o parte divergenţele şi să ajungă la un consens politic în vederea desemnării ambasadorului României în Israel, după mai bine de trei ani de când acest post este vacant.

Rabinul, care a participat timp de două zile, la Bucureşti, la Forumul Românilor de Pretutindeni, a precizat că i-a mulţumit personal premierului Viorica Dăncilă, prezentă joi la eveniment, „pentru eforturile deosebite pe care le face de a numi un ambasador al României în Israel”.

„Vreau să fiu clar: Lipsa unui ambasador pe un timp aşa de lung – peste trei ani – nu este o diplomă de onoare pentru România. Eu nu pot da niciun răspuns atunci când sunt întrebat, de multe ori pe an, în cadrul diverselor activităţi din Ierusalim – cum s-ar fi simţit România dacă Israelul n-ar fi trimis ambasador timp de trei ani. Eu nu sunt om politic, nu intru în politică, dar aş vrea să dau o părere în calitate de Rabin: poporul evreu a suferit şi s-a sfărâmat primul şi al doilea templu pentru ură fără motiv. Dacă noi vrem să construim al treilea templu, soluţia este numai dacă ajungem la iubire necondiţionată. De aceea vreau să le spunem şi preşedintelui României şi prim-ministrului – poate că există ideologii diferite de partid – dar există un singur lucru care îi uneşte: cinstea României în faţa originarilor români – 400.000 care trăiesc în Israel. Iar noi vrem să-l avem pe cetăţeanul numărul unu al României în Israel. În celălalt plan, relaţiile deosebit de bune care s-au construit prin ambasadori timp de 72 de ani n-avem voie să le oprim, noi trebuie să continuăm să le întărim şi să construim. Şi, dacă diferitele problemele de partid cad pe poporul evreu, eu cred că este o mare greşeală. Dar fiind înainte de Anul Nou (evreiesc – n.r.), înainte de alegeri, şi în România şi în Israel, îl rog pe Dumnezeu să aducă gânduri bune tuturor conducătorilor români care trebuie să decidă. Şi să decidă ca în Ajun de Anul Nou – sfârşitul lunii – să-l putem întâmpina pe noul ambasador în Ţara Sfântă Israel”, a declarat pentru AGERPRES Rabinul Josef Wasserman, care este preşedinte al Fundaţiei pentru Promovarea şi Dezvoltarea Iudaismului Român.

El a fost însoţit la evenimentul de la Bucureşti de sfântul rabin Ioséf Harel, rabinul pensionarilor din Tzahal, armata israeliană, apreciat ca fiind un neobosit luptător pentru întărirea legăturilor dintre România şi Israel, precum şi Dragoş Nelersa, preşedintele Asociaţiei Scriitorilor Israelieni de Limbă Română (ASILR).

„Vreau să-i mulţumesc ministrului pentru Românii de Pretutindeni, doamna Natalia Intotero, care ne-a invitat să participăm timp de două zile la reuniuni cu reprezentanţi din România şi din toată lumea. Am fost deosebit de emoţionat să aud problemele tuturor originarilor din străinătate, dar mai ales că am avut ocazia să aduc binecuvântare mea, ca Rabin, participanţilor, poporului român şi primului ministru al României din Oraşul Sfânt, Ierusalim. Cu acest prilej am anunţat că am hotărât să atragem tineretul, generaţia a doua şi a treia, împreună cu părinţii şi bunicii către România, prin proiectul intitulat „Marşul Vieţii”, deoarece am ajuns la concluzia, în urma mai multor întâlniri avute cu tineri, că nu cunosc ceea ce s-a întâmplat în România în zilele negre ale istoriei negre ale României – Holocaustul – în 1940 şi 1944. Nu se învaţă nici în Israel destul despre Holocaustul din România, se învaţă despre Polonia. .(…) Şi am prezentat cu acest prilej un film realizat de televiziunea naţională despre Marşul Vieţii, care a avut loc pe 30 iunie 2018 la Iaşi, prilej cu care am subliniat seriozitatea jurnaliştilor care, prin redarea acestui eveniment, colaborează la ştiinţa generaţiei noastre şi a generaţiilor viitoare despre Pogrom – lucru despre care nu se vorbea înainte cu 30 de ani”, a detaliat Josef Wasserman.

La final, a adăugat oaspetele israelian, a avut loc „o întâlnire deosebită” cu reprezentantul Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, alături de care a binecuvântat poporul român.

„Şi am ajuns la concluzia că lăcaşul sfânt al creştinilor – Biserica – sau lăcaşul sfânt al evreilor – Sinagoga – reprezintă locul potrivit de a cunoaşte tradiţiile şi de a atrage şi apropia tineretul de Dumnezeul unic al tuturor popoarelor. Am încheiat de asemenea cu urări de succes adresate prim-ministrului şi dorim să mulţumim Guvernului României care a decis organizarea acestui eveniment care întăreşte legăturile între originarii români de peste hotare. Şi sper ca astfel de activităţi să se continue şi în viitor şi prin asta noi putem avea grijă ca originarii români să nu îşi uite ţara natală şi să poată transmite mai departe copiilor lor tradiţiile moştenite de la părinţi şi bunici”, a încheiat Rabinul Wasserman.

Scriitorii din Israel sunt bucuroşi că au fost invitaţi de Ministerul Românilor de Pretutindeni să participe la forum – o iniţiativă lăudabilă a ministrului Natalia Intotero de a reuni mediul asociativ, mass-media, reprezentanţii românilor din străinătate, a declarat la rândul său Dragoş Nelersa, preşedinte ASILR.

„Sub umbrela Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, participanţii au putut discuta pe larg problemele pe care le au în fiecare comunitate şi să dezbată totodată problemele stringente pe care le au românii de pretutindeni. Am avut ocazia să ascultăm şi discursul doamnei premier Viorica Dăncilă, care ne-a asigurat că Guvernul României face eforturi considerabile de a avea grijă de aceşti români care sunt tot ai ţării, şi ale căror drepturi trebuie păstrate şi apărate de Guvernul României. Schimbul de informaţii, de experienţă, a fost foarte interesant, am luat legătura cu colegii noştri din ţări de pe toate meridianele globului, ne-am spus păsurile în faţa reprezentanţilor ministerelor de resort participante şi suntem bucuroşi că ne întoarcem acasă cu un bagaj bogat de cunoştinţe şi cu speranţe că legăturile cu România, podurile de prietenie cu ţara noastră sunt mai trainice şi mai durabile. Sperăm ca acest forum să devină un obicei pentru a putea aduce la cunoştinţa guvernanţilor români problemele noastre”, a subliniat Dragoş Nelersa.