1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:03
No menu items!

„Război” al declarațiilor Washington-Moscova pe tema Siriei

spot_img

Casa Albă i-a dat replica lui Vladimir Putin care şi-a exprimat îndoiala cu privire la caracterul „excepţional” al Statelor Unite, afirmând că, „spre deosebire de Rusia”, Washingtonul apără drepturile omului, inclusiv în Siria.

În contextul în care la Geneva începeau joi negocieri ruso-americane privind arsenalul chimic sirian, Jay Carney, un purtător de cuvânt al preşedinţiei americane, a dat asigurări că „Rusia este singură şi izolată” în privinţa acuzaţiilor potrivit cărora opoziţia siriană a recurs la un atac chimic pe 21 august.

The New York Times a publicat joi un articol al lui Vladimir Putin, în care președintele rus afirmă că rebelii sirieni, și nu armata regimului Bashar al-Assad, sunt cei care au folosit arme chimice, luna trecută, lângă Damasc, cu scopul de a provoca o intervenţie a Statelor Unite. Putin îşi încheia textul cu un atac extrem de dur la adresa mândriei naţionale americane, afirmând că „nu este de acord cu argumentul dezvoltat (de către preşedintele american Barack Obama) privind excepţionalismul american”.

„Cred că ar trebui să acţionăm. Acesta este lucrul care face Statele Unite diferite. Este ceea ce ne face excepţionali”, a declarat Obama marţi, în discursul adresat americanilor pe tema situaţiei din Siria.

„Este foarte periculos să încurajezi oamenii să se considere excepţionali”, a afirmat, la rândul lui, Vladimir Putin.

Carney a spus joi că Statele Unite „nu au fost surprinse de cuvintele preşedintelui Putin. Dar situaţia face că Rusia oferă un contrast ţipător care arată de ce sunt excepţionale Statele Unite”.

„Spre deosebire de Rusia, Statele Unite apără valorile democratice şi drepturile omului în ţară şi în lume, iar noi credem că securitatea noastră (…)este ameliorată atunci când un dictator nu poate să gazeze copii şi să-i omoare”, a subliniat el.

Carney a mai declarat că „există o mare ironie în plasarea unui asemenea articol, deoarece acest lucru reflectă tradiţia cu adevărat ecepţională a libertăţii de exprimare în această ţară”, referindu-se la SUA. „Nu este o tradiţie împărtăşită în Rusia şi este un fapt că libertatea de exprimare s-a erodat de aproximativ 12 ani în Rusia”, a adăugat purtătorul de cuvânt, referindu-se la perioada care a trecut de când Vladimir Putin se află la conducerea ţării.

R.D.