-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 9:41
No menu items!

Răzvan Nicolescu: O companie energetică de stat din România se pregătește pentru o achiziție în regiune. LIVE TEXT

spot_img

 razvan_nicolescu

Institutul Aspen România organizează miercuri, la Palatul Parlamentului, Bucharest Energy Forum, un eveniment care aduce la aceeași masă reprezentanți guvernamentali și ai companiilor din regiune și experți în domeniul energiei.

Principalele intervenții ale invitaților:

UPDATE 12.54

Mariana Gheorghe:

  • Transgaz trebuie să-și modernizeze rețeaua astfel încât să poată transporta gazul pe care îl vom produce în Marea Neagră.
  • Sprijinim ideea Guvernului de a avea cadre fiscale diferite pentru on-shore și offshore. Investițiile necesare pentru foraje de adâncime în mare sunt mult mai ridicate.

UPDATE 12.48

Dumitru Dobrescu, director general adjunct Romgaz:

  • Investițiile în explorare au crescut, 660 mil. lei alocați pentru 2014. Rata de înlocuire a rezervelor epuizate este de 70%. Ne concentrăm pe resursele de mare adâncime din Transilvania și pe platoul continental din Marea Neagră.
  • În această toamnă, vom începe primul foraj în perimetrul Trident din Marea Neagră.
  • Romgaz are ca obiectiv strategic este creșterea activității la Marea Neagră. Vom participa la mai multe licitații pentru licențe în viitor.

UPDATE 12.37

Mariana Gheorghe:

  • Suntem angajați la investiții pe termen lung, iar statul trebuie să asigure un cadru fiscal prietenos.

Mariana Gheorghe, CEO al OMV Petrom SA

  • Avem nevoie de o strategie pe termen lung, asumată detoată lumea, pentru că planurile noastre nu sunt pe 5 sau 10 ani. Până la primele cantități de gaze vom cheltui miliarde și miliarde. Este important să avem o soluție win-win-win, adică din care să câștige Guvernul, proprietar al resurselor, companiile care investesc și consumatorii.
  • Schimbările legislative sau fiscale bruște au un impact negativ asupra investițiilor.
  • Costurile cu investițiile cresc, sunt din ce în ce mai mari, pentru că trebuie să săpăm mai adânc.
  • Oamenii văd imediat grămezi de dolari sau miliarde de metri cubi, dar este un drum lung până la producție.
  • Gazele din Marea Neagră vor intra pe piața românească, dar aici există un declin. Trebuie să găsim soluții flexibile, piața europeană trebuie să fie integrată.

UPDATE 12.26

Kevin T. Biddle, vicepreședinte și director pentru Explorare ExxonMobil International Ltd.

  • Vom începe din nou explorările, planuri pe termen lung.
  • În acest parteneriat, Petrom aduce un aport excelent de înțelegere a legislației românești și a politicilor.
  • Investițiile sunt de ordinul miliardelor, de aceea este necesar ca Guvernul să asigure un mediu legislativ și fiscal predictibil. Infrastructura de transport din interior trebuie dezvoltată.

UPDATE 12.18

Gheorghe Duțu:

  • Sunt mai multe probleme, inclusiv elemente legislative legate de nivelul redevențelor. Suntem interesați inclusiv pentru noile concesiuni pe care le avem în pregtire 28 onshore, 8 offshore, aștepăm companii puternice, care să ajungă la exploatare, respectând elementele tehnice.

UPDATE 12.15

Gheorghe Duțu, President of Natural Agency for Mineral Resources (ANRM)

  • Producția de hidrocarburi a intrat în declin, trebuie să găsim soluții. Marea Neagră – un potențial deosebit. Într-un orizont de timp apropiat vom reuși să producem și să ieșim și la export cu gaze. Titularii acordurilor petroliere au făcut investiții serioase.
  • Multe din lucrările de explorarese realizează cu firme românești, ceea ce generează beneficii la bugetul de stat.

UPDATE 11.49

Iulian Chifu, consilier Administrația Prezidențială

  • Avem responsabilitatea de a sprijini prin furnizarea de gaz în primul rând Republica Moldova, apoi Ungaria, Ucraina și statele din Balcani care au un grad mare de dependență. România va ajunge în această poziție probabil în 2019. Este esențială infrastructura de conectare.

UPDATE 11.39

Duane Butcher, Însărcinat  cu Afaceri al SUA la București

  • Principala provocare a României nu este securitatea energetică, ci conectarea României la rețelele europene. România poate fi un furnizor de gaze pentru regiunea sud-est europeană.
  • România poate ajuta Republica Moldova să se integreze din punct de vedere energetic la UE.
  • Predictibilitatea și transparența sunt esențiale pentru a atrage investiții în exploatarea de gaze convenționale și neconvenționale (de șist – n.r.).

UPDATE 11.37

Victor Ponta, prim-ministru

  • Cu siguranţă, şi asta este practicat la nivel european şi mondial, nu poţi să ai aceleaşi redevenţe pentru resursele exploatate terestru şi cele din mare, mă refer la Marea Neagră în cazul nostru, pentru simplul motiv că sunt difrerenţe uriaşe de investiţii şi de profit. Şi atunci ideea este să găsim un sistem diferenţiat şi lucrăm împreună cu experţii Băncii Mondiale la un sistem diferenţiat de redevenţe care să păstreze şi exploatările din off shore profitabile.
  • Investiţiile Exxon şi Petrom în Marea Neagră vor depăşi bine un miliard de euro. Orice companie trebuie să-şi şi recupereze acele investiţii, altfel nu le face.
  • Toate deciziile pe care le-am luat în ultimele două luni, salutate de investitorii instituționali, trebuie să continue. Am discutat și ieri că România vrea să meargă spre capitalul privat cu toate societățile sale din domeniul energiei.
  • Exemplele de succes de la Transgaz, Romgaz, Transelectrica vor dovedi că aceste companii sunt interesante pentru capitalul privat și devin mai eficiente atunci când capitalul privat se implică.
  • Pentru prima dată în domeniul energiei, cred că viitorul României este asigurat.

Răzvan Nicolescu:

UPDATE 11.27

  • Doar Danemarca și Estonia au indicatori mai buni la gradul de independență energetică. Avem unul dintre cele mai echilibrate mixuri energetice.
  • E momentul să învățăm din lecția Nabucco. UE trebuie să acționeze într-o manieră mai unită, mai inteligentă. Comisia Europeană a fixat 250 de priorități în energie. Este prea mult, este puțin neserios.
  • Subliniez nevoia de a ajuta Republica Moldova pentru a avea o alternativă. Ucraina trebuie ajutată, dar Ucraina produce 20 milirde mc de gaze pe an, Republica Moldova nu produce nicio moleculă.
  • Am progresat cu interconectorul de gaze Iași-Ungheni, sunt convins că va fi funcțional până la sfârșitul lunii iulie. Companiile trebuie să încheie contracte, pentru a începe tranzitul.

UPDATE 11.21

  • Sunt necesare 3-4 miliarde de euro pe an pentru modernizarea sistemului energetic românesc. E greu de crezut că statul poate fi un investitor activ. Se așteaptă investiții de la capitalul privat autohton, de la companiile de stat și de la capitalul privat străin.
  • Vreau să impunem standarde de integritate, profesionism, eficiență. ELCEN, Conpet, RAAN, CN Hunedoara – exemple de ineficiență, conducerile au fost schimbate. Este doar un început, lucrurile încep să meargă. Nu mă tem, pentru că acționez în numele statului român.
  • Am inaugurat recent cinci stații de pompaj pe Olt. Nu ne mai permitem să facem o estimare de cheltuieli de 140 mil. euro și să cheltuim 400 de milioane.
  • Domnul Borza a încasat un onorariu de 2,2 milioane de euro la ieșirea din insolvență a Hidroelectrica, însă compania a reintrat în insolvență. Din punct de vedere principial, domnul Borza ar trebui să returneze onorariul de performanță de 2,2 milioane de euro, iar Adunarea Creditorilor să rediscute un nou sistem de bonusuri. Sper ca domnul Borza să înțeleagă că este nevoie să fim principiali și să accepte să returneze bonusul.

UPDATE 11.15

Revizuirea strategiei energetice să se facă prin consens politic în Parlament. Vrem să dăm sectorului energetic o perspectivă clară de dezvoltare, care să depășească ciclurile electorale.

UPDATE 10.55

  •  Avem trei priorități: Revizuirea strategiei energetice până la sfârșitul anului, impunerea regulilor de guvernanță corporativă în societățile de stat și participarea mai activă a României în definirea politicilor energetice la nivelul UE.

 Răzvan Nicolescu, ministrul delegat pentru Energie

  • Până la sfârșitul acestui an , o companie de stat din domeniul energetic din România va face o achiziție în regiune. Nu pot da mai multe amănunte în acest moment.