-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 6:45
No menu items!

Război pe față în USL. Antonescu: Declarația lui Voiculescu despre PNL, profund nerușinată

spot_img

Antonescu: Dacă nu câştig prezidenţialele, mă retrag din conducerea PNL

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat sâmbătă, pentru Gândul, că declaraţia preşedintelui fondator al PC, Dan Voiculescu, privitoare la apropierea PNL de Traian Băsescu este una „profund neruşinată”.

„Declaraţia domnului Voiculescu, conform căreia PNL s-ar apropia şi i-ar zâmbi preşedintelui Traian Băsescu, este o declaraţie profund neruşinată. PNL a fost adversarul permanent şi radical şi va rămâne adversarul lui Traian Băsescu, al sistemului politic al lui Traian Băsescu până când acest sistem va fi eliminat. Nu am avut niciun moment o apropiere de Traian Băsescu, dimpotrivă tensiunile în interiorul USL, între PNL şi PSD, între mine şi Victor Ponta au fost generate de momentul coabitării, de momentul negocierii şefilor parchetelor cu Traian Băsescu şi nicidecum invers. De aceea, afirm că declaraţia privitoare la apropierea PNL de Traian Băsescu, coroborată cu declaraţia că PNL ar avea o atitudine imorală faţă de PSD din partea lui Voiculescu este o declaraţie profund neruşinată”, a afirmat, pentru „Gândul”, Crin Antonescu.

Preşedintele fondator al PC, Dan Voiculescu, a declarat, sâmbătă, că PSD se consolidează, pentru rezultate bune în 2014, iar PNL are acţiuni frivole faţă de parteneri şi reacţii cel puţin imorale faţă de social-democraţi.

El a spus, la şedinţa Consiliului Naţional al partidului, că PSD se consolidează şi se pregăteşte pentru a avea rezultate maxime în 2014, când sunt două rânduri de alegeri – europarlamentare şi prezidenţiale.

„PSD se consolidează, PSD se pregăteşte pentru a avea rezultate maxime anul viitor, când sunt două rânduri de alegeri, europarlamnetare şi prezidenţiale. E normal să se pregătească, ca orice partid politic. PNL încearcă, nu de puţine ori având acţiuni frivole vizavi de partenerii noştri din USL, PNL ne-a jignit şi pe noi de câteva ori, reacţii cel puţin imorale vizavi de PSD, încearcă să zâmbească, să se împrietenească cu preşedintele Traian Băsescu şi cu PDL”, a afirmat Dan Voiculescu.

C.C.