2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 5:09
No menu items!

Război la Rapid. Ce contestă noul finanțator, basarabeanul Valerii Moraru

spot_img

Noul finanțator Valerii Moraru contestă raportul lichidatorului care, la rândul său, îl acuză că folosește aiurea banii clubului

Valerii Moraru

Venirea unui nou finanțator nu a liniștit deloc lucrurile la clubul de fotbal Rapid București. Basarabeanul Valerii Moraru – noul acționar majoritar – se pare că nu se înțelege prea bine cu administratrul judiciar al clubului aflat în insolvență, Cristina Andronache. Aceasta din urmă susține în ultimul raport din dosarul de insolvență că de fapt Moraru se bagă peste ea la club, angajează clubul în cheltuieli nebugetate, pe care promite că le va susține prin firma sa, dar acest lucru nu s-a întâmplat până acum.

În replică, Moraru și firma prin care acesta a preluat clubul, Rapid SC Azuga Waters SRL, au înregistrat, pe 13 august, la Tribunalul București, o contestație împotriva raportului lichidatorului. În perioada următoare, magistrații vor stabili termenul la care se vor pronunța pe contestație.

Această imixtiune se materializează atât prin solicitarea de numire a unor persoane pe funcții de conducere sau executive din organigrama societății ori de înlocuire a unora dintre cele existente. În același timp, fără o consultare a administratorului judiciar, se angajează servicii ale diferitelor societăți de prestări servicii pentru activități ce țin de repunerea în funcțiune a bazei Pro Rapid, administratorul judiciar este informat că aceste costuri vor fi suportate de societatea afiliată Azuga Waters S.R.L. sau vor fi decontate pe bază de barter cu servicii de publicitate prestate de debitoare, nu se încheie contracte de către Azuga Waters SRL cu societățile prestatoare care să prevadă costuri, termene de execuție și serviciile ce urmează a fi prestate, iar ulterior debitoarei Fotbal Club Rapid S.A. i se solicită plata serviciilor care nu sunt selectate din piață ci desemnate după criterii aleatorii.

Se fac astfel cheltuieli pe care nu le avem bugetate, pentru care nu putem face selecție de oferte, nu există contracte care să ne permită aplicarea sancțiunilor pentru întârziere în execuție deoarece nu sunt prevăzute termene de execuție, astfel de acțiuni fiind angajate de acționarul Valerii Moraru sau de prepuși ai săi, terți față de societatea Fotbal Club Rapid.

Raportul administratorului judiciar Cristina Andronache

Valerii Moraru, proprietar al companiilor Azuga Waters şi Perla Covasnei, a devenit noul acţionarul majoritar al FC Rapid, luna trecută, preluând 75 la sută din cele 80 de procente deţinute suporterii Adrian Matei, Paul Ciobanu, Răzvan Căprăroiu şi Iulian Udrea.

Trei dintre fani au rămas cu câte 1 la sută, iar unul dintre aceştia cu 2 la sută din acţiuni.

Fostul acţionar majoritar, Adrian Zamfir, mai controlează în prezent aproximativ 20 la sută: 15 la sută prin soţia sa, Natalia Zamfir, şi prin doi apropiaţi câte 2 şi 3 la sută. Zamfir negociază în continuare cedarea celor 20 de procente către Valerii Moraru, dar îi solicită acestuia mai multe garanţii privind investiţiile ulterioare în gruparea giuleşteană.

Adrian Zamfir a negociat în ultimele săptămâni în numele său şi al celor patru suporteri acţionari acestora cedarea pachetului majoritar de acţiuni, atât cu Valerii Moraru cât şi investitorul italian Angelo Massone. Acesta din urmă contestă tranzacţia prin care Valerii Moraru a devenit acţionar majoritar şi susţine că a semnat la rândul său un contract de vânzare-cumpărare cu Zamfir.

Cristi Ciupercă