Arbust spinos de munte, câmpie sau deal, cu flori albe şi fructe mici, sferice, păducelul este utilizat în scop fitoterapeutic. Păducelul este una din cele mai studiate plante medicinale, proprietăţile sale vindecătoare fiind recunoscute de către comunitatea ştiinţifică internaţională. Planta conţine flavonoizi, acizi triterpenici, acid crategic, acid ursolic, pectine,vitamina C, steroli vegetali, taninuri. Păducelul este tonic cardiac, astringent, antiasmatic, vasodilatator şi hipotensiv.
Puţine plante sau medicamente din lume se pot lăuda cu efecte vindecătoare în bolile de inimă, ca păducelul. Primii care l-au studiat şi l-au elogiat în tratatele lor au fost învăţaţii greci Galen şi Dioscoride. Multe secole mai târziu, Paracelsus introducea acest arbore în celebrele sale elixiruri de tinereţe şi viaţă lungă. Mulţi savanţi ai evului mediu şi ai secolului luminilor au remarcat proprietăţile extraordinare ale fructelor roşii, ce strălucesc pe ramurile subţirele, la mijlocul toamnei.
În uz intern, tratează afecţiuni ca: hipertensiune arteriala, tahicardie, palpitaţii, angină pectorală, manifestări neurovegetative cardiace, aritmii cardiace, insomnii, vertij, diaree, enurezis, litiază renală, insuficienţă cardiacă, afecţiuni hepatice, faringite, climax, nevroze, arteroscreloze, celulită, obezitate, irascibilitate, insomnii, surmenaj psihic şi intelectual.
În uz extern, tratează cuperoza şi eritemul. Consumul de păducel nu se recomandă în timpul sarcinii, al alăptării şi la copiii mici.
Roxana Mera