-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 9:52
No menu items!

Putin renunţă la atacul oţelăriei Azovstal, din Mariupol, dar menţine blocada: „Să nu treacă nicio muscă”

spot_img

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a anulat, joi, ordinul de luare cu asalt a combinatului Azovstal din Mariupol, unde sunt baricadaţi 2.000 de militari ucraineni. Putin a declarat drept „succes” acțiunea de eliberare a Mariupolului și își explică decizia prin dorința de a salva vieţi, însă a cerut menţinerea unei blocade asupra zonei industriale.

Liderul de la Kremlin a avut o întâlnire cu ministrul apărării, Serghei Șoigu, care i-a raportat eliberarea orașului Mariupol, relatează AFP.

”Sfârşitul activităţii de eliberare a Mariupolului este un succes”, i-a spus Vladimir Putin, ministrului său al Apărării, Serghei Şoigu, în reuniunea transmisă de televiziunea publică Rossia 24, potrivit EFE.

”Consider că asaltul propus al zonei industriale nu este potrivit. Vă ordon să-l anulaţi”, a precizat Putin.

”Trebuie să ne gândim (…) la viaţa şi la sănătatea militarilor şi ofiţerilor noştri. Nu trebuie să intrăm în aceste catacombe şi să ne târâm sub pământ”, continuă el.

”Blocaţi toată această zonă în aşa fel încât să nu treacă nici măcar o muscă”, subliniază el.

În acest vast complex industrial se află în continuare 2.000 de militari ucraineni, potrivit Ministerului rus al Apărării.

Vladimir Putin le-a promis să le ”salveze viaţa” celor care se predau.

”Propuneţi încă o dată tuturor celor care nu au depus armele să o facă. Partea rusă le garantează salvarea vieţii şi tratarea cu demnitate”, declară Putin.

                                                                                                                 Adina Silav

SURSA FOTO: kremlin.ru