6.7 C
București
marți, 19 noiembrie 2024 - 19:33
No menu items!

Putin reacționează ironic la sancțiuni: își va deschide cont la banca „Rossia” vizată de interdicțiile SUA

spot_img

Vladimir Putin a respins un proiect de amnistiere pentru delictele economice

Președintele rus Vladimir Putin a reacționat ironic la sancțiunile instituite de Occident, ca represalii pentru alipirea Crimeii la Rusia, și a declarat că de luni își va deschide un cont la banca „Rossia” , inclusă de SUA pe lista celor sancționați, informează Interfax, Reuters și ITAR-TASS.

„Din câte am înțeles, este vorba de o bancă de talie medie”, a precizat șeful statului rus, la o reuniune a Consiliului Securității Rusiei, ascultând raportul ministrului de externe Serghei Lavrov referitor la instituirea de sancțiuni de către SUA la adresa unor oficiali și bănci ruse.

„Eu, personal, nu am un cont acolo, dar cu siguranță că încă de luni îmi voi deschide unul”, a promis locatarul de la Kremlin.

Putin a tratat cu ironie sancțiunile instituite față de unii oficiali de rang înalt ruși, între care președintele Dumei de Stat (camera inferioară), Serghei Narâșkin, care a fost prezent la reuniunea Consiliului Securității. „Ar trebui să stăm mai departe de ei, să nu ne compromită”, a spus Putin adresându-se lui Narâșkin, un apropiat al său, stârnind zâmbete.

Banca „Rossiia” a ajuns pe lista entităților vizate de sancțiuni din partea SUA, întrucât aceasta ar fi foarte apropiată Kremlinului și în conturile sale și-ar fi plasat averile persoane care se află în anturajul presedintelui Vladimir Putin.

C.A.