-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 11:16
No menu items!

Putin le recomandă cetățenilor ruși să evite Turcia

spot_img

Președintele rus Vladimir Putin le-a recomandat miercuri concetățenilor săi să nu se mai deplaseze în Turcia, una din destinațiile turistice favorite ale rușilor. Recomandarea președintelui rus intervine după ce, marți, un bombardier rus a fost doborât de aviația turcă la frontiera cu Siria.

„Ce este de făcut după astfel de evenimente tragice, precum distrugerea avionului nostru și moartea pilotului? Este o măsură necesară și Ministerul (rus) de Externe a făcut bine avertizându-i pe cetățenii noștri de pericolul la care se expun dacă merg în Turcia”, a afirmat Vladimir Putin, citat de agenția TASS.

„După ceea ce s-a petrecut ieri (marți – n.r.), nu putem exclude alte incidente. Și dacă ele se produc, trebuie să reacționăm. Și cetățenii noștri care se află în Turcia pot fi în pericol”, a adăugat liderul de la Kremlin, conform aceleiași surse.

Anterior, diplomația de la Moscova le-a recomandat cetățenilor ruși să nu se mai deplaseze în Turcia, ministrul rus de externe Serghei Lavrov afirmând că amenințarea teroristă în această țară nu este mai mică decât în Egipt.

Turcia constituie principala destinație turistică a rușilor, alături de Egipt, țară către care Moscova a suspendat toate legăturile aeriene după prăbușirea avionului rus Airbus A321, în Sinai, pe 31 octombrie, tragedie soldată cu 224 de morți.

Președintele Vladimir Putin a avertizat deja de marți că doborârea avionului rus Suhoi Su-24 va avea consecințe serioase pentru relațiile dintre Moscova și Ankara.