2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 5:01
No menu items!

Putin îndeamnă la „încetarea imediată a operaţiunii de represalii a armatei”

spot_img

Președintele rus accentuează necesitatea stopării imediate a operațiunii punitive a armatei în regiunile din Sud-Est

 Vladimir_Putin

Președintele rus, Vladimir Putin, a cerut marți ”oprirea imediată a operațiunii de represalii a armatei ucrainene în estul țării”, unde s-au intensificat confruntările între forțele guvernamentale și insurgenții proruși pentru preluarea controlului asupra aeroportului de la Doneţk, relatează AFP, Reuters și RIA Novosti.

Într-o convorbire telefonică cu şeful Guvernului italian Matteo Renzi, „Vladimir Putin a subliniat necesitatea încetării imediate a operațiunii de represalii a armatei în regiunile din Sud-Est și punerea în aplicare a unui dialog pașnic între Kiev și reprezentanții regiunilor” ucrainene, a indicat Kremlinul, într-un comunicat.

Patruzeci de persoane, 38 de combatanți și doi civili, au fost ucise în confruntările care opun de luni armata ucraineană insurgenților proruși pentru controlul aeroportului internațional din Donețk, din estul separatist al țării, a anunțat primarul orașului Oleksandr Luciancenko, în baza unor informații oferite de serviciile medicale.

În paralel, autoritățile de la Kiev au afirmat că au preluat controlul total asupra aeroportului, de luni scena unor violențe intense.

C.A.