3.2 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 13:42
No menu items!

Alertă în Rusia. Putin convoacă de urgență Consiliul de Securitate, după asaltul Ucrainei pe teritoriul regiunii Kursk

spot_img

Preşedintele rus Vladimir Putin a convocat de urgenţă miercuri Consiliul de Securitate al Rusiei, transmite canalul rusesc de Telegram Brief, după ce trupe ucrainene au pătruns pe teritoriul regiunii ruse Kursk şi, potrivit bloggerilor militari ruşi, chiar au reuşit să-şi consolideze aici poziţii şi să ocupe câteva localităţi, în timp ce autorităţile de la Kiev păstrează tăcerea cu privire la incursiunea din regiunea Kursk.

Înainte de reuniunea Consiliului de Securitate, Putin va avea o întrevedere cu membrii guvernului, a declarat o sursă pentru Brief. Din componenţa acestui for fac parte şefii instituţiilor de forţă, preşedinţii ambelor camere ale parlamentului rus (Duma de Stat şi Consiliul Federaţiei), ministrul de externe Serghei Lavrov, fostul preşedinte Dmitri Medvedev, în prezent secretar adjunct al acestui consiliu şi secretarul său Serghei Şoigu, fost ministru al apărării, scrie Agerpres.

Ministerul rus al Apărării a recunoscut miercuri că luptele pentru respingerea trupelor ucrainene, care au pătruns cu o zi în urmă în regiunea de frontieră Kursk continuă pentru a doua zi consecutiv.

„Pe parcursul nopţii trecute, detaşamente ale forţelor Federaţiei Ruse, împreună cu unităţi de poliţişti de frontieră (din subordinea Serviciului Federal de Securitate /FSB/), au continuat să respingă trupele armatei ucrainene în zone din regiunea Kursk limitrofe frontierei ruso-ucrainene”, se arată într-un comunicat al ministerului. „Operaţiunea de eliminare a unităţilor armatei ucrainene continuă”, se afirmă în text.

Potrivit cunoscutului blogger militar rus Rîbar, trupele ucrainene s-ar fi fortificat în trei localităţi din Kursk, unde ar fi intrat aproximativ 400 de combatanţi. În plus, alţi 2.000 de militari ucraineni ar staţiona la frontieră.

Unele canale Telegram ruseşti afirmă că trupele ucrainene au avansat 10 km în teritoriului rus.

Guvernatorul regiunii ruse Kursk, Aleksei Smirnov, a declarat că a discutat despre incursiunea de la frontieră cu preşedintele Vladimir Putin, care l-a asigurat că va primi tot ajutorul necesar pentru a stabiliza situaţia.

                                                                                                         Adina Bucur