-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 3:54
No menu items!

Putin anunță ”o nouă ordine mondială”: „Se apropie o eră nouă, o nouă etapă în istoria lumii. Occidentul nu poate oferi modelul său de viitor”

spot_img

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat miercuri că Occidentul nu poate oferi lumii propriul model de viitor şi că, în prezent, se formează o nouă ordine mondială, o alternativă la lumea unipolară existentă până acum, o nouă ordine mondială care va fi, spune el, ‘mai justă şi mai orientată social’, relatează EFE, citată de Agerpres.

‘Occidentul nu poate oferi lumii modelul său de viitor (…) Atât la nivel local, cât şi global se pun bazele şi principiile unei ordini mondiale armonioase şi mai juste, orientate social şi sigure, o alternativă la cea existentă’, a spus el, vorbind la forumul ‘Idei puternice pentru un nou viitor’, desfăşurat la Moscova.

Această nouă ordine mondială, potrivit lui Putin, vine să înlocuiască lumea unipolară care, ‘prin natura sa, frânează dezvoltarea civilizaţiei’.

Preşedintele rus susţine că, în prezent, elitele lumii occidentale ‘au intrat în panică’ întrucât alte centre mondiale de dezvoltare îşi prezintă viziunea lor asupra viitorului lumii.

‘Oricât s-ar strădui elitele occidentale şi aşa-zisele elite supranaţionale să conserve ordinea existentă, se apropie o eră nouă, o nouă etapă în istoria lumii. Doar statele cu adevărat suverane pot garanta o dinamică de creştere ridicată’, a mai spus el.